De ziua ei, Maria Sharapova a anunțat că este însărcinată: Să mănânc tort cât pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea

Maria Sharapova așteaptă primul ei copil cu logodnicul Alexander Gilkes: „Începuturi prețioase!”, a scris fosta jucătoare de tenis pe Instagram. Maria a făcut anunțul chiar de ziua sa, printr-o postare distribuită celor 4,2 milioane de urmăritori ai ei. Multipla campioană a împlinit 35 de ani. 

„Să mănânc tort cât pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea”, a mai notat Maria, care a inclus și o fotografie cu ea pe plajă în timp ce își mângâie burtica.

Maria Sharapova este logodită cu un dealer de artă britanic

Maria a început să se întâlnească cu Alexander (42 de ani) în 2018. Și-au făcut relația publică, pe covorul roșu, la Gala Met 2019.

Omul de afaceri britanic a cerut-o în căsătorie în decembrie 2020. I-a oferit atunci un inel de logodnă cu diamante, în valoare de 300.000 de lire sterline.

„Am spus da din prima zi în care ne-am întâlnit ❤️ Acesta a fost micul nostru secret, nu-i așa? @gilkesa”, a reacționat Maria pe Instagram, când a anunțat logodna.

La rândul lui, Alexander, dealer de artă, a notat că „m-a făcut un tip foarte fericit și a spus da”. „Aștept cu nerăbdare să te iubesc o viață întreagă și să învăț de la tine @mariasharapova”.

Vezi și: Maria Sharapova, apariție diafană pe covorul roșu de la Veneția

Maria Sharapova explică de ce nu au stabilit încă data nunții

Într-o discuție cu MSN.com, în septembrie 2021, Maria a recunoscut că nu au stabilit o dată pentru căsătorie din cauza „numeroaselor incertitudini” pe fondul pandemiei de coronavirus: „De fapt, nu am discutat încă, pentru că vrem ca prietenii și familiile noastre să se simtă în largul lor, într-un mediu relaxat”, a explicat ea.

Maria Sharapova, despre retragerea din tenis: Cum lași în urmă singura viață pe care ai cunoscut-o vreodată?

Viața Mariei a suferit o serie de schimbări în ultimii doi ani, inclusiv retragerea din tenis în februarie 2020.

Într-o declarație pentru Vanity Fair, ea a subliniat cât de greu i-a fost să facă acest lucru: 

„Cum lași în urmă singura viață pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de terenurile pe care te-ai antrenat de când erai mică, de jocul pe care îl iubești – unul care ți-a adus și lacrimi și bucurii – un sport în care ți-ai găsit o familie, alături de fani care te-au susținut de mai bine de 28 de ani? „E ceva nou pentru mine, așa că te rog să mă ierți. Tenis. Îmi iau rămas bun.”

Etichete: maria sharapova

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.