Kate Winslet, despre momentul stânjenitor când l-a întâlnit pentru prima dată pe regele Charles. Actrița purta o ținută sumară

Kate Winslet a vorbit despre unul dintre cele mai stânjenitoare momente de la începutul carierei, atunci când s-a întâlnit cu actualul rege Charles al III-lea. Actrița în vârstă de 50 de ani a povestit întâmplarea în timpul unei apariții recente în emisiunea Jimmy Kimmel Live, unde a rememorat prima dată când a stat față în față cu familia regală britanică, în urmă cu aproape trei decenii.

Deși actrița s-a întâlnit oficial cu familia regală în iunie anul acesta, la Premiile Fundației Regelui, prima lor interacțiune a avut loc mult mai devreme, în februarie 1996, la premiera filmului „Sense and Sensibility”. Avea doar 20 de ani, iar emoțiile, spune ea, au fost amplificate de o alegere vestimentară pe care nu o anticipase ca fiind problematică.

Citește și: Kate Winslet a spus nu standardelor de frumusețe de la Hollywood. „E viața mea cea care mi se vede pe față, iar asta contează”

„Prima dată când l-am întâlnit, Doamne Dumnezeule”, i-a spus Winslet lui Jimmy Kimmel, râzând. „A venit la premiera filmului Sense and Sensibility, iar eu nu mi-am dat seama că urma să îl întâlnim cu adevărat. Am uitat complet că purtam o ținută transparentă din dantelă.”

În imaginile de atunci, ținuta actriței era într-adevăr una curajoasă. Winslet și-a amintit momentul în care a realizat, chiar în secundele în care, pe atunci prințul Charles, se apropia de ea, că ținuta dezvăluia mult mai mult decât intenționase.

„Slavă Domnului că purtasem o haină peste”, a continuat ea. „Pentru că, în timp ce se îndrepta spre mine, m-am panicat. Apoi cineva a șoptit dis­perat: ‘Haină!’. Și atunci am făcut un gest rapid, am tras haina peste mine, am închis-o și am întins mâna: ‘Maiestate…’.”

Citește și: Dezvăluiri despre tensiunile din familia regală. De ce regele Charles nu a înțeles-o pe Meghan, iar Camilla o considera „teatrală”

Actrița a glumit că, practic, a încercat „să se camufleze sub o pelerină improvizată” pentru a nu-l saluta pe viitorul rege într-o ținută mai îndrăzneață decât și-ar fi dorit în acel context. „Îmi ascundeam sânii de rege, asta am făcut, de fapt”, a spus ea.

Winslet a fost invitată în emisiune pentru a-și promova noul film, „Goodbye June”, un proiect cu o semnificație profund personală, asta datorită faptului că scenariul este scris chiar de fiul ei, Joe Anders. Actrița a povestit cu mândrie despre colaborarea lor, spunând că este uimită de maturitatea artistică a lui Joe și despre cât de încântată este să-l vadă debutând în industria filmului.

Partenerii Nostri

FilmNow

A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din...

DigiSport

Neverosimil: s-a dus să ceară un loc de muncă și a plecat cu o mașină de 3 milioane de euro! Ce a urmat e de film

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a mers la sediul Rimac, compania care deține Bugatti, de lângă Zagreb, Croația, pentru a încerca să obțină un loc de muncă, dar la fața locului a...

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Digi Animal World

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Digi FM

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.