Lindsay Lohan, despre traumele din tinerețe, cauzate de paparazzi: "Înfricoșător. Mă rog să nu mai trăiască nimeni așa ceva"

Ajunsă la 39 de ani, Lindsay Lohan vorbește deschis despre cele mai înfricoșătoare momente trăite în perioada în care a devenit celebră. A mărturisit, de asemenea, că acele experiențe o fac astăzi mult mai protectoare cu fiul ei, Luai, în vârstă de 2 ani.

Într-un interviu sincer acordat publicației The Sunday Times, citat de People, actrița a povestit cât de dificil a fost să crească în lumina reflectoarelor, într-o eră în care paparazzii aveau acces nelimitat și tabloidele nu iertau nimic.

„Nu vreau ca familia mea să trăiască vreodată ceea ce am trăit eu: să fii urmărit de paparazzi. Au fost momente terifiante în viața mea. Am PTSD (tulburare de stres posttraumatic - n.r.) la extrem din cauza acelor lucruri. Cele mai invazive situații. Înfricoșătoare. Mă rog să nu mai trăiască nimeni așa ceva. Nu e sigur. Nu e corect”, a spus Lohan.

Citește și: Câți bani ar fi cheltuit Lindsay Lohan pe operații estetice. Un medic estetician rupe tăcerea despre transformarea actriței

Lindsay și soțul ei, Bader Shammas, discută constant despre cum să-i ofere micuțului Luai intimitatea de care are nevoie. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2022 și au devenit părinți un an mai târziu.

„Vorbim mereu despre câtă expunere vrem să aibă Luai. Cum îl protejăm. Cum gestionăm atenția presei”, a mărturisit actrița.

Citește și: Zeny, fiica Adelinei Pestrițu, sărbătorită ca o prințesă la 7 ani. Micuța cu ochii verzi, copia fidelă a tatălui ei: “E Virgil 1 la 1”

„Noi nu aveam conturi pe rețele sociale. Acum e mai ușor să-ți spui povestea”

Vedeta din "Freaky Friday" crede că, deși invadarea vieții personale nu a dispărut, lucrurile s-au mai schimbat datorită rețelelor sociale. „Atunci era mult mai rău. Acum, cu social media, vedetele pot spune ele însele povestea lor, în termenii proprii. E o formă de a-ți recâștiga viața. Noi nu aveam asta. Nimeni nu ne-a învățat cum să separăm viața personală de cea publică. Și mi-a fost foarte greu să învăț singură”, spune Lindsay.

Deși e conștientă că fanii vor interacțiune, Lohan preferă ca aceștia să fie direcți. „Prefer să-mi ceară cineva o poză decât să mă filmeze pe ascuns. E înfricoșător. Devii suspicios la orice gest”.

Citește și: Lindsay Lohan a învins dependența de droguri și alcool, apoi și-a refăcut viața în Dubai: "Am învățat cum să mă pun pe primul loc"

Revenirea în „Freaky Friday 2”. Jamie Lee Curtis a convins-o să accepte rolul

Lohan joacă din nou alături de Jamie Lee Curtis în sequelul "Freakier Friday", continuarea filmului de succes din 2003. Deși nu a fost convinsă din prima, Curtis a avut un rol important în revenirea ei.

„Jamie a venit cu ideea când eram însărcinată și i-am spus: «Poate nu chiar acum…»”, a povestit Lindsay râzând. Această peliculă va marca și o premieră în cariera ei: este primul rol în care joacă o mamă.

„E vorba de timp. Iar timpul, acum, e de partea mea. Și asta e minunat”, a încheiat actrița.

Partenerii Nostri

FilmNow

Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”

DigiSport

630.000.000 de euro! Reacția englezilor, după lovitura de proporții primită de CFR Cluj

Diferență de peste jumătate de miliard.

ProFM

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care...

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care niciun magazin nu o poate oferi"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.