Motivul pentru care o relație între Tom Brady și Sofia Vergara nu este posibilă: „O consideră prea în vârstă!”

Speculațiile privind o posibilă relație între Tom Brady și Sofia Vergara au aprins imaginația fanilor, însă un reprezentant al fostului star NFL a pus capăt zvonurilor, afirmând că Brady nu este interesat de actriță, considerând-o „prea în vârstă”.

„Tom nu a făcut și nici nu va face astfel de declarații. Totul este doar ficțiune”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Brady pentru People.

Tom Brady/ Profimedia

Această reacție vine după ce, miercuri, o sursă a dezvăluit pentru Page Six că cei doi - Brady, în vârstă de 47 de ani, și actrița din „Modern Family”, în vârstă de 53 de ani - ar fi trăit o scurtă aventură de vară, alimentată de imagini surprinse pe un iaht luxos săptămâna trecută.

Citește și: Sofia Vergara, poză în costum de baie din anii ’90, când nu era celebră, dar tot făcea furori. Formele perfecte i-au deschis multe uși

„La cină, el a cerut să schimbe locurile ca să stea chiar lângă ea”, a povestit o sursă pentru Page Six.

Croaziera exclusivistă, care s-a întins pe durata a două nopți, a pornit din Roma și a fost marcată de spectacole impresionante cu drone și reprezentații ale unor artiști celebri precum Ellie Goulding, Sting și Janelle Monae.

Lista invitaților a inclus și alte nume sonore, printre care Patrick Schwarzenegger, Tessa Thompson, cântăreața Anitta și fosta iubită a lui Brady, supermodelul Irina Shayk.

Totuși, se pare că, în timpul cinei de gală, Brady și Vergara și-au îndreptat atenția unul asupra celuilalt, potrivit unui apropiat care a susținut că aceștia au fost extrem de apropiați.  În plus, după croazieră, cei doi au continuat să petreacă timp împreună în Ibiza, Spania, unde Sofia Vergara și-a sărbătorit joi ziua de naștere, căci a împlinit 53 de ani. 

Sofia Vergara/ Profimedia

Citește și: Sofia Vergara, doar într-un hanorac, dresuri și cizme, fără pantaloni sau fustă. Cum arată când nu poartă rochii mulate și decoltate

Sofia Vergara a trecut printr-un divorț în 2023

Vergara a trecut printr-un divorț în 2023, după o căsnicie de șapte ani cu actorul Joe Manganiello. La scurt timp după despărțire, actrița a avut o relație discretă cu dr. Justin Saliman, un chirurg ortoped din Beverly Hills, însă legătura s-a încheiat în ianuarie 2025.

Citește și: Sofia Vergara, apariție spectaculoasă la Cannes alături de un bărbat misterios. Cine este Douglas Chabbott?

Chiar în acea perioadă, Sofia declara într-un interviu pentru Access Hollywood că este pregătită să iubească din nou: „Îmi doresc sănătate, bani, un iubit. Sau un amant, poate”, spunea ea atunci și se pare că dorințele ei au început să prindă contur.

Etichete: sofia vergara , tom brady

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.