Prințesa Diana îl pregătea pe Harry pentru tron, deși nu era moștenitorul. Credea că William este prea „timid” pentru a deveni rege

Jurnalistul și prietenul apropiat al prințesei Diana, Richard Kay, a dezvăluit ce planuri avea prințesa de Wales pentru viitorul fiilor sai. Potrivit acestuia, regretata prințesă lua în calcul posibilitatea ca fiul ei cel mic, prințul Harry, să ajungă într-o zi pe tronul Marii Britanii.

Declarațiile au fost făcute în podcastul Palace Confidential, unde Richard Kay a povestit că Diana era conștientă de timiditatea fiului ei cel mare, prințul William, și nu era sigură că acesta își dorea cu adevărat rolul de monarh.

Conform jurnalistului, prințesa Diana simțea că William, care era destinat prin naștere să devină rege, era un copil timid și reticent față de responsabilitățile uriașe ale coroanei.

Citește și: Dorința prințesei Diana înainte să moară. Mama lui Harry și William ar fi foarte dezamăgită acum

„William era un băiat timid”, a explicat Richard Kay. „Diana îmi spunea că nu era convinsă că el își dorește ceea ce numea ea «funcția de vârf» – ideea că într-o zi va purta coroana.”

Din acest motiv, prințesa lua în calcul și scenariul în care fratele mai mic ar putea prelua într-o zi acest rol. „În mintea ei, pregătea calea pentru posibilitatea ca Harry să fie cel care să îi succeadă tatălui său”, a spus jurnalistul.

Potrivit lui Kay, Diana avea chiar și o poreclă specială pentru fiul ei cel mic. „Îl numea Bunul Rege Harry, o referință la o expresie din Evul Mediu”, a povestit el.

Desigur, lucrurile nu au evoluat în această direcție. În prezent, William este moștenitorul direct al tronului britanic și poartă titlul de prinț de Wales.

Citește și: Cum și-a petrecut Prințesa Diana ultima zi de naștere în 1997. Momentul a rămas în istorie

„Cred că putem spune că lucrurile au evoluat exact cum trebuia”, a adăugat Kay.

De-a lungul anilor, prințul William a demonstrat că s-a adaptat rolului pentru care a fost pregătit încă din copilărie. Potrivit lui Richard Kay, moștenitorul tronului a devenit mult mai sigur pe el și și-a găsit propriul mod de a reprezenta monarhia britanică.

„Ceea ce îmi place la William este că încearcă să abordeze regalitatea într-un mod diferit”, a spus jurnalistul.

El consideră că prințul este conștient de faptul că unele tradiții regale par învechite pentru publicul modern și că va fi nevoie de schimbări pentru ca instituția monarhiei să rămână relevantă.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.