Prințul Harry, foarte supărat după ce a fost ignorat la Jubileul de Platină: ”Consideră că i se datorează niște scuze!”

Prințul Harry și soția lui, Meghan Markle, au fost prezenți la ceremoniile care au marcat Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, însă au fost într-un con de umbră. Acum, însă, la aproape o săptămână, scriitoarea Angela Lavin a declarat că aceștia sunt foarte supărați și ar considerat că li se datorează niște scuze.

Potrivit Daily Mail, scriitoarea Angela Lavin, care și-a petrecut un an de zile în compania prințului Harry, a declarat că acesta este supărat și consideră că rudele sale îi datorează niște scuze după ce el și familia lui au fost ignorați pe parcursul celor patru zile.

Citește și: Mutrițele delicioase ale prințului Louis au furat toată atenția la Jubileul reginei. Puștiul și Elisabeta a II-a au o relație aparte

Mai mult de atât, aceasta a declarat că prințul Harry ”este absolut furios din cauza acestei situații”, mai ales că el a călătorit din Statele Unite ale Americii alături de soția lui și de cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, care tocmai a împlinit un an.

”Ce am remarcat eu a fost furia lui Harry. Acesta nu-și poate ascunde emoțiile și părea foarte nervos.”, a declarat scriitoarea pentru The Sun.

”Nu știu dacă a fost copleșit de un val de emoții cu privire la ceea ce a renunțat. Cred că e foarte, foarte supărat pentru că a fost ignorat. Consideră că i se datorează niște scuze. ”, a mai declarat aceasta, potrivit sursei citate.

Harry și William au participat la Jubileu, dar nu au schimbat nici măcar o privire sau o vorbă

La doi ani după ce au renunțat la rolurile din cadrul familiei regale și s-au mutat în California, SUA, prințul Harry și Meghan Markle s-au întors în Marea Britanie pentru a participa la celebrarea reginei Elisabeta a II-a și a celor 70 de ani de domnie. Cei doi au apărut în public destul de puțin și deloc în momente-cheie, precum parada Trooping the Colour, unde familia a ieșit la balconul Palatului Buckingham pentru a saluta mulțimea.

Harry și William au stat la distanță chiar și în catedrală. / Foto: Profimedia

Harry și Meghan au fost la slujba de la Catedrala St. Paul, ținută în semn de recunoștință pentru serviciul reginei, însă au stat separat de William și Kate. Fosta actriță și partenerul ei nu au luat loc în primul rând lângă principalii membri ai familiei regale, prințul Charles, Camilla Parker Bowles, prințul William și Kate Middleton, ci au stat în rândul doi, pe cealaltă parte a bisericii. Milioane de oameni așteptau un semn care să arate reluarea legăturilor dintre fiii prințesei Diana, însă acesta nu a venit. Niciun zâmbet, nicio strângere de mână sau măcar o privire pe furiș nu au fost făcute de niciuna dintre părți.

Partenerii Nostri

FilmNow

La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei Los...

DigiSport

De mână cu iubita sa, Lamine Yamal a fost abordat de o altă femeie și ce a urmat face înconjurul lumii

Lamine Yamal (19 ani) a mers însoțit de partenera sa, Ines Garcia (21 de ani) la Gala Balonului de Aur de la Londra.

ProFM

Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat să-l țin...

Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat să-l țin strâns în brațe"

Digi World

Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști

Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști

Digi Animal World

Parada pisicilor de lux! 1.500 de feline din 36 de țări s-au luptat pentru titlul de cele mai frumoase din lume. Doar...

Parada pisicilor de lux! 1.500 de feline din 36 de țări s-au luptat pentru titlul de cele mai frumoase din lume. Doar 34 au câștigat

Kfetele

Horoscop 25 octombrie 2026: O zodie va avea de luat o decizie importantă cu privire la relație

Consultă horoscopul zilei de 25 octombrie 2026. Această zi este potrivită pentru a spune lucrurilor pe nume. Acele lucruri pe care le-ați amânat până acum s-ar putea să fie în...

Digi FM

Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el

Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.