Schimbare radicală de look pentru Knox, fiul Angelinei Jolie și al lui Brad Pitt. Cum a fost surprins adolescentul de 17 ani

Fiul Angelinei Jolie și al lui Brad Pitt, Knox Jolie-Pitt, a recurs la o nouă schimbare radicală de look: și-a vopsit părul portocaliu.

Adolescentul de 17 ani a fost fotografiat recent în Los Angeles, în timp ce părăsea sala de sport, la finalul antrenamentelor de Muay Thai.

Knox este foarte pasionat de lupte și arte marțiale pe care le practică de ani de zile. Sora sa geamănă, Vivienne, și Angelina l-au susținut adesea la competiții.

De asemenea, el este cunoscut pentru transformările îndrăznețe de look, apărând în trecut și cu părul roz, dar și blond foarte deschis.

În ultimii doi ani, unii dintre frații săi au decis pe rând să renunțe la numele de familie Pitt, inclusiv Shiloh, Zahara, Maddox și chiar Vivienne, pe fondul unei mari rupturi familiale dintre Brad și cei șase copii ai săi. Knox nu a recurs deocamdată la acest gest.

Sora sa, Shiloh, a depus o cerere legală pentru a scăpa de numele Pitt, la fel și fratele ei Maddox. Nici Vivienne nu se mai prezintă cu numele starului din „F1”, iar Zahara Jolie, care a absolvit recent Spelman College, a pășit pe scenă pentru a-și primi diploma pe care scria Zahara Marley Jolie.

În urma despărțirii Angelinei Jolie de Brad Pitt, copiii nu au mai fost văzuți de ani de zile în prezența actorului american. Nu același lucru se poate spune și despre vedeta din „Maleficent” care a apărut cu fiii și fiicele sale la diferite evenimente de la Hollywood.

Anul trecut, o sursă a relatat pentru RadarOnline că Pitt era disperat să se reunească cu gemenii săi. „Brad își dorește atât de mult o șansă să se vadă cu ei și să se împace. Până acum nu a primit niciun răspuns de la aceștia.”

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.