Un bărbat a adoptat un copil cu sindromul Down și reușește să-și crească singur fiul cu nevoi speciale

Un bărbat și-a dorit foarte mult să devină tată, însă de fiecare dată când menționa ideea de copii, relațiile sale se încheiau. Realizând că nu se poate baza pe nimeni pentru a-și îndeplini această dorință, Ryan Sciberras, în vârstă de 32 de ani, a inițiat un proces de adopție în 2020, iar în 2021 a început călătoria de părinte alături de fiul său Kay. 

Ryan este educator specializat pentru persoanele cu nevoi speciale și locuiește în St Lucia, Malta. În 2020, acesta a luat decizia de a adopta un copil, iar în 2021 a primit aprobarea. În septembrie anul trecut, Ryan a devenit singurul părinte al unui băiețel pe nume Kay, în vârstă de 15 luni, care suferă de sindromul Down, iar adopția legală a fost finalizată în martie 2022. 

Un bărbat a adoptat un copil cu sindromul Down/ Profimedia

„Mi-am dorit să fiu tată de când mă știu, dar din moment ce relațiile mele anterioare nu au funcționat, am hotărât să devin părinte de unul singur. Pe măsură ce mă apropiam de vârsta de 30 de ani, mi-am dat seama că va trebui să am copii curând, ca să pot ține pasul cu ei și să fiu încă plin de energie. Nu m-am gândit niciodată că a avea copii la o vârstă mai înaintată ar funcționa. Am început să citesc cărți despre parenting și cum este să fii părinte singur. Am început procesul pentru a adopta un copil, însă faptul că sunt un bărbat singur m-a făcut să mă gândesc că va dura ceva timp până când cererea mea va fi aprobată. Sunt o mulțime de verificări și procese de urmat, cum ar fi o evaluare psihologică, furnizarea extraselor de cont pentru a demonstra că poți asigura un trai bun copilului, verificări la domiciliu și lucruri de genul acesta. Am fost șocat când cererea mi-a fost aprobată imediat”, a povestit Ryan Sciberras. 

Citește și: Doi puști de zece ani, frați gemeni, și-au salvat tatăl de la înec: ”Le voi fi recunoscător pentru toată viața!”

Bărbatul a fost sunat în septembrie 2021 și i s-a spus despre copilul pe care urmează să-l adopte. După ce s-a întâlnit cu asistentul social și a văzut fotografia cu Kay, Ryan a realizat că între el și viitorul său fiu este deja o conexiune și că aveau să lege o relație uimitoare. 

Un bărbat a adoptat un copil cu sindromul Down/ Profimedia

„Procesul a fost foarte rapid. După întâlnirea cu asistentul social au trecut doar cinci zile și apoi am putut să-l iau pe Kay acasă. Nu aveam foarte multe lucruri pregătite atunci, pentru că nu mă așteptam să se întâmple totul atât de repede. Am primit ajutor de la familia și prietenii mei, ei mi-au oferit haine, biberoane, un pătuț și un cărucior. Am prețuit fiecare moment de când l-am adus acasă”, a mai povestit bărbatul. 

Citește și: O tânără a ales să lucreze în construcții și face furori pe internet: ”Mi se spune că sunt prea frumoasă pentru a tencui pereți!”

Cât despre sindromul de care suferă Kay, Ryan a declarat că nu a ținut cont de acest aspect atunci când a inițiat cererea pentru adopție. „Predau într-o școală cu nevoi speciale, așa că sindromul Down al lui Kay nu m-a deranjat niciodată. Am întâmpinat câteva probleme pe parcurs și a trebuit să facem multe vizite la spital, dar aș face orice pentru el. Abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul”, spune Ryan. 

Partenerii Nostri

FilmNow

Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid

DigiSport

”Trebuie să spun asta”. Nu s-a ferit de cuvinte și a stârnit o ”avalanșă”: ”Să-i zică cineva” / ”Nu știa că e în...

Celebra prezentatoare a fost luată la țintă.

ProFM

Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E singurul care...

Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E singurul care m-a liniștit"

Digi World

Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă

Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă

Digi Animal World

O pisică cu o mutație genetică rară a cucerit internetul. Are milioane de urmăritori pe TikTok și mulți nu cred că e...

O pisică cu o mutație genetică rară a cucerit internetul. Are milioane de urmăritori pe TikTok și mulți nu cred că e reală

Kfetele

Horoscop 21 septembrie 2026: O zodie face multe compromisuri!

Ascultă-ți instinctul, setează-ți limite clare în relațiile cu cei din jur și oferă-ți timp de odihnă când simți că presiunea devine prea mare.

Digi FM

Cum arată Claudia Schiffer la 56 de ani. Imaginile în costum de baie au stârnit reacții: "O frumusețe atemporală"

Cum arată Claudia Schiffer la 56 de ani. Imaginile în costum de baie au stârnit reacții: "O frumusețe atemporală"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.