La 12 ani de la divorț, Miranda Kerr și Orlando Bloom sunt prieteni foarte buni. Iertarea, cea mai importantă în procesul vindecării

Miranda Kerr a făcut noi dezvăluiri despre relația „armonioasă” pe care o are astăzi cu Orlando Bloom, tatăl copilului ei de 15 ani, Flynn.

Model și femeie de afaceri, Kerr, în vârstă de 42 de ani, și starul din „Pirații din Caraibe” (49 de ani) au început să se întâlnească în 2007, înainte de a se căsători în 2010, dar s-au despărțit trei ani mai târziu.

Un pact pentru fiul lor. Iertarea, cel mai important pas după divorț

Într-un interviu acordat lui Paul C Brunson, gazda podcastului „We Need to Talk”, Miranda a spus: „Din prima zi, eu și Orlando am lucrat mult la nivel spiritual, iar iertarea a fost parte importantă din acest parcurs, atât cea individuală cât și cea reciprocă, pentru a face pace. Amândoi știam că raelația nu scotea la iveală ce era mai bun în noi.”

Ea a continuat: „Așa că, atunci când am luat decizia de a ne despărți, i-am spus: «Hai să punem întotdeauna nevoile lui Flynn pe primul loc». Adică, să nu ne gândim la noi. Să facem tot ce este în interesul lui Flynn. Dar, în același timp, să ne asigurăm că ne iertăm complet unul pe celălalt, să ne împăcăm unul cu celălalt, pentru că altfel va fi tare greu”.

Miranda este azi căsătorită cu omul de afaceri Evan Spiegel, cu care mai are trei copii: Hart, în vârstă de șapte ani, Myles, în vârstă de cinci ani, și Pierre, în vârstă de doi ani.

Deși amândoi au mers mai departe, Kerr a explicat că în momentul în care a realizat că Orlando va fi în viața ei întotdeauna, ca tată al băiatului lor, și-a dorit ca relația lor ca părinți să fie cât mai «armonioasă» posibil: „Când ai un copil cu cineva, respectivul va fi întotdeauna părintele acelei persoane pentru tot restul vieții sale și vor exista situații în care va trebui să comunici cu el, fie că îți place, fie că nu. Deci, de ce să nu facem totul armonios? De ce să nu fie liniște?”.

Anul trecut, Miranda a demonstrat cât de apropiate sunt familiile lor, vorbind inclusiv despre despărțirea lui Bloom de Katy Perry după nouă ani de relație.

Invitată la „Kyle and Jackie O”, Kerr a confirmat despărțirea cuplului pe care a descris-o „amiabilă”. „A fost reciprocă?”, a întrebat gazda Kyle Sandilands. „Da, și de fapt i-am văzut pe amândoi în weekend. Sărbătorim ziua de naștere a fiicei lor, Daisy”, a dezvăluit atunci Miranda. „Suntem o familie mare și fericită. Katy este uimitoare și o iubesc. Și Orlando, evident”, a continuat ea, înainte de a adăuga: „Dacă există animozitate, îți faci rău ție și celor din jur”.

Partenerii Nostri

FilmNow

A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din...

DigiSport

Nicolae Stanciu, OUT! Își pregătește bagajele pentru marea revenire, după 10 ani

Dalian Yingbo, cu Nicolae Stanciu (33 de ani) integralist, a fost eliminată din Cupa Chinei în faza semifinalelor de Yunnan Yukun, pentru care au jucat Andrei Burcă (33 de ani) și...

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Digi Animal World

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Digi FM

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.