Superstiții de Florii. Ce fac fetele nemăritate ca să-și afle ursitul

Pe 5 aprilie 2026, Floriile deschid ciclul sărbătorilor de Paşte, care se încheie la Înălţarea Domnului. Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor și este una dintre cele mai importante celebrări din an, dar și o zi încărcată de tradiții și obiceiuri. 

Cele mai cunoscute superstiții de Florii

În ziua de Florii, oamenii  merg la biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot. Este un obicei care aminteşte de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când a fost întâmpinat de mulţime cu ramuri de măslin sau cu flori.

Crenguţele de salcie vor fi împărţite celor care participă la slujba de Florii, care le vor duce apoi acasă şi le vor pune la icoane, la geamuri, la uşi şi la porţi, pentru a le apăra casele de rele şi necazuri. Tot de Florii, oamenii merg pe la mormintele rudelor pentru a le agăţa de cruci crenguţe de salcie.

Există și tradiţia ca şnurul de la mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.

Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi atingă pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

"În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare. În alte părţi se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc şi fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr", scrie Irina Nicolau în "Ghidul sărbătorilor româneşti" (Humanitas, 1998).

Obiceiul pe care îl au fetele nemăritate ca să-și afle ursitul

În multe zone din ţără, există obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, ca să-și viseze ursitul, dar și pentru a se putea mărita în acel an.

De asemenea, fetele nemăritate pun la icoane ramuri de salcie sfințită la biserică sau le aruncă pe acoperișuri ori în pomi pentru a avea noroc la căsătorie.

În alte zone, de Florii se scoate zestrea din casă, pentru a fi aerisită.

Mărțișorul purtat până la Florii este scos și pus pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, pentru ca fetele să fie frumoase și să se căsătorească în acel an.

Alte tradiții care se țin

Salcia înlocuieşte la români ramurile de măslin şi de finic cu care Mântuitorul a fost întâmpinat de creştini ca un adevărat împărat.

Potrivit legendelor, forma salciei nu a fost întotdeauna cea pe care o cunoaştem astăzi. Răstignirea şi biciuirea Mântuitorului Iisus Hristos au făcut-o să plângă şi din smerenie să se aplece cu ramurile spre pământ.

"În jurul salciei s-au ţesut foarte multe legende şi foarte multe istorioare. În primul rând, a fost cea care a lăcrimat pentru Maica Domnului când l-a văzut pe pruncul Iisus răstignit pe cruce. Mai există o scriere în care se spune că Maica Domnului trebuia să ajungă la Mântuitorul care era răstignit şi trebuia să treacă peste o apă. Apa era destul de periculoasă şi o salcie şi-a plecat crengile astfel încât Maica Domnului a trecut pe salcie, peste râu. O altă istorioară spune că romanii au tăiat crengi dintr-o salcie şi l-au biciuit pe Mântuitorul şi atunci salcia s-a smerit şi s-a ruşinat când a văzut cum crengile ei au fost folosite pentru chinuirea Mântuitorului şi se pare că şi-a lăsat crengile în jos, pentru că ea ar fi fost zveltă, cu ramurile ridicate şi atunci a apărut salcia pletoasă, plângătoare, smerită, pentru că iată crengile ei le-au folosit romanii în batjocorirea şi chinuirea Mântuitorului", potrivit preotului Costel Vînătoru, scrie Agerpres.

În vremurile dinaintea creştinismului, zeităţii romane a florilor, Flora, i s-a dedicat o sărbătoare, peste care creştinii au suprapus-o pe cea a Intrării Domnului în Ierusalim. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, când înfloresc florile, salcia şi pomii fructiferi, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor (pomenirea morţilor, curăţarea mormintelor şi a cimitirelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie etc.), potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).