Vizual comunicat de presă_Noaptea Muzeelor
Comunicate

Digi World prezintă „Ținutul Buzăului” - o trilogie documentară remarcabilă, proiectată în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor

Aflat la cea de-a XX-a ediţie, evenimentul de referință Noaptea Muzeelor se va desfăşura pe parcursul zilei de sâmbătă, 18 mai, în mai multe instituții culturale din țară, cu un program de vizitare extins. Cu acest prilej, Digi World va difuza la Cinema Muzeul Național al Țăranului Român propria trilogie documentară, "Ținutul Buzăului", începând cu ora 22:30. Accesul va fi permis publicului larg, iar intrarea va fi gratuită.

Seria de filme documentare realizată de Digi World, în colaborare cu Geoparcul Ținutul Buzăului, aduce în prim - plan istoria unei zone mai puțin cunoscute, învăluite în farmec și mister, cu o perspectivă captivantă asupra obiceiurilor, tradițiilor și meșteșugurilor unice ale locului. Împărțită în trei episoade distincte - "Lemnul", "Focul" și "Piatra" – producția Digi World dezvăluie frumusețea și bogăția culturală a acestei regiuni spectaculoase din România.

Buzăul este, după cum spune zicala, o țară plină de țări, o minune dulce într-o lume de foc și sare, cu vulcani noroioși, biserici rupestre, munți de sare și păduri sălbatice. De la tezaurul din lemn și focurile vii din Lopătari, până la poveștile enigmatice ale pietrei și cioplitorilor săi, echipa Digi World a reușit să capteze o parte din magia locului și să surprindă în imagini și interviuri inedite aspectele intrigante și profunde ale vieții tradiționale.

În primul episod intitulat "Lemnul", iubitorii de cultură descoperă comorile acestei materii prime străvechi și oamenii care o pun în valoare. În Buzău, lemnul continuă să domine și să modeleze viața localnicilor oferind adăpost, căldură, hrană și totodată inspirație, de la naștere până la moarte. Bisericile sculptate, adevărate capodopere de arhitectură și spiritualitate construite în secolele XVIII și XIX, reprezintă dovada legăturii speciale dintre om și lemn, iar frumusețea acesteia a fost ilustrată printr-o serie de mărturii emoționante și peisaje pitorești, filmate de-a lungul unui an în Ținutul Buzăului.

În capitolul "Focul", publicul este invitat să exploreze misterele unor fenomene naturale care încântă și uimesc în egală măsură: focurile vii din Lopătari. Acest spectacol incredibil introduce un univers al întrebărilor și al incertitudinilor, dar și al admirației și al respectului față de forțele vindecătoare ale naturii. De la fierarul Titi Stan din Bozioru, maestru în arta construcției de căruțe în micul său atelier, la tanti Florica, o lăutăreasă bătrână din Brăești, care odinioară dădea viață sărbătorilor locale, tradițiile și meșteșugurile buzoiene sunt prezentate într-o manieră originală și îndrăzneață, prin vocile unor personaje autentice.

Ultimul episod, "Piatra", îi poartă pe urmăritori într-o incursiune fascinantă prin istoria și meșteșugurile cioplitorilor în rocă din Buzău. Cercetătorii, artiștii sau locuitorii din regiune au un respect de neclintit pentru piatră și indiferent de cât de schimbătoare sunt vremurile, ei găsesc mereu noi moduri de a integra această resursă în viața lor. Ies la iveală poveștile uluitoare ale locului transmise de urmașii generației de aur de artizani ai pietrei, așezările rupestre tainice și o moștenire artistică impresionantă. Tot în acest fragment, tabăra de sculptură de la Măgura este descrisă de Florin Codre drept cel mai important fenomen cultural românesc de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Proiectul "Ținutul Buzăului" nu ar fi fost posibil fără efortul susținut de echipa dedicată Digi World, reprezentată de Adriana Oprea și Anca Grădinariu și contribuția semnificativă a întregului staff tehnic.

Mai multe informații cu privire la programul integral al evenimentului Noaptea Muzeelor pot fi accesate pe site-ul oficial: www.digi-world.tv .

Despre Digi World

Digi World este parte a Grupului DIGI. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now, și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM, DIGI24 FM.

Pentru mai multe informaţii:

Departamentul Comunicare și CSR

comunicare@rcs-rds.ro

 

Telefon: +40 31 400 42 44

www.DIGI.ro

https://www.facebook.com/digipunctro



Intrebarea zilei

Cum vă petreceți prima lună de vară?