1200x675px_RecomandariFilmNow(digionline) (35)
Comunicate

În iulie, Film Now concentrează suspansul în pelicule antrenante care vor răcori serile de vară

Când căldura verii devine greu de suportat, micile ecrane se transformă în refugiul perfect pentru pasionații genului de acțiune, aflați în căutarea unor producții inspiraționale, cu scenarii originale și distribuții remarcabile. La Film Now, luna iulie aduce o colecție de povești surprinzătoare despre trădare, curajul de a-ți urma propriul destin și lupta pentru supraviețuire, numai bune de vizionat alături de cei dragi.  

Sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 21:25, nu ratați Nu îți face griji, dragă/ DON’T WORRY DARLING (2022), un thriller psihologic regizat de Olivia Wilde. Acțiunea vă va purta într-o lume învăluită în secrete bine păstrate, sub aparența unei vieți idilice în mijlocul comunității experimentale Victory, orașul unei companii în care bărbații lucrează sub îndrumarea carismaticului director Frank (Chris Pine) la un proiect misterios, în timp ce soțiile sunt dedicate activităților casnice și recreative.  Atunci când una dintre rezidente, Alice (Florence Pugh) începe să pună la îndoială realitatea și să caute răspunsuri cu privire la câteva incidente inexplicabile și comportamentul straniu al vecinilor săi, paradisul căsniciei cu Jack (Harry Styles) devine treptat un infern. Pentru a-și recâștiga libertatea, va fi nevoită să își depășească fricile și să confrunte adevărul dureros. 

În regia lui Robert Eggers, duminică, 14 iulie, de la ora 21:45, este programat Vikingul/ THE NORTHMAN (2022), o epopee captivantă despre curaj, determinare și loialitate față de familie. Plasat în anul 895 și bazat pe legenda scandinavă a prințului războinic Amleth (cel care a fost și inspirația lui William Shakespeare pentru personajul Hamlet), scenariul oferă o reprezentare fidelă a culturii și mitologiei vikingilor. După ce unchiul îi ucide tatăl, pe regele Aurvandill și îi răpește mama, pe regina Gudrun, Amleth fuge de acasă și, deghizat în sclav, pornește într-o călătorie lungă și periculoasă, mânat de dorința dreptății și răzbunării. În drumul spre Islanda, destinul său ia o întorsătură neașteptată odată cu apariția Olgăi, o femeie misterioasă, față de care simte o conexiune profundă și cu care complotează pentru a distruge regatul uzurpatorului. Cu un buget impresionant de 90 de milioane de dolari, lungmetrajul se distinge printr-un spectactol vizual grandios, prin atenția la detaliile cu care sunt reproduse decorurile și prin reconstituirile minuțioase care evocă fascinanta istorie nordică din urmă cu peste o mie de ani. Distribuția reunește  actori de renume, precum Alexander Skarsgård, Nicole Kidman, Ethan Hawke, Willem Dafoe, Anya Taylor-Joy și Björk. 

Sâmbătă, 27 iulie, de la 20:00, Film Now te întâmpină cu o bijuterie cinematografică: Elvis/ ELVIS (2022), regizată de Baz Luhrmann. Cu Austin Butler, în interpretarea legendarului Elvis Presley și Tom Hanks, în rolul controversatului  impresar, colonelul Tom Parker, acest film biografic explorează viața tumultoasă a regelui rock'n'roll-ului, de la începutul ascensiunii superstarului la momentele controversate și anii petrecuți în Las Vegas, până la declinul său. Relatată din perspectiva lui Parker, povestea dezvăluie dinamica relației complicate dintre cei doi pentru a recrea traiectoria celui care a schimbat cursul industriei muzicale, pe fundalul unui peisaj cultural într-o continuă evoluție din America acelor timpuri. În centrul călătoriei emoționante se află Priscilla (Olivia DeJonge), una dintre cele mai importante și influente persoane din viața artistului. Prestația excepțională a lui Austin Butler a fost recunoscută cu premiile Globul de Aur și BAFTA la categoria cel mai bun actor într-un rol principal. Cu opt nominalizări la Oscar, pelicula a fost considerată una dintre cele mai bune producții ale anului 2022. 

Femeia Rege/ THE WOMAN KING (2022) te așteaptă pe Film Now, duminică, 28 iulie, de la ora 20:00. Inspirată din fapte reale, pelicula ilustrează cu acuratețe o pagină de istorie mai puțin cunoscută: trecutul tulburător al neînfricatelor luptătoare Agojie din regatul Dahomey (actualul Benin), unul dintre cele mai puternice state africane din secolele XVIII - XIX. Hotărâtă să își apere poporul de invazia coloniștilor francezi și de atacurile repetate ale triburilor vecine, regina războinică Nanisca (interpretată magistral de Viola Davis), recrutează și antrenează alături de fiica sa, Nawi (Thuso Mbedu), o armată de amazoane necruțătoare, dispuse la sacrificiul suprem. Descoperă la Film Now deznodământul acestei povești uimitoare despre curaj, dârzenie și lupta pentru libertate!

Abonații Digi TV care optează pentru pachetul Digital și aleg extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună au acces la o selecție de filme îndrăgite de public și laureate de juriile unor festivaluri de renume. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și pe platforma Digi Online.

# Nu îți face griji, dragă
DON'T WORRY DARLING/ 2022
Sâmbătă, 06 iulie, la 21:25
Regia: Olivia Wilde
Cu: Florence Pugh, Gemma Chan, Harry Styles, Chris Pine, Olivia Wilde
---
 # Vikingul
THE NORTHMAN/ 2022
Duminică, 14 iulie, la 21:45
Regia: Robert Eggers 
Cu: Alexander Skarsgård, Ethan Hawke, Nicole Kidman, Anya Taylor-Joy, Claes Bang, Björk
---
# Elvis
ELVIS/ 2022
Sâmbătă, 27 iulie, la 20:00
Regia: Baz Luhrmann
Cu: Austin Butler, Tom Hanks, Olivia DeJonge
---
# Femeia rege
THE WOMAN KING/ 2022
Duminică, 28 iulie, la 20:00
Regia: Gina Prince-Bythewood 
Cu: Viola Davis, Lashana Lynch, Hero Fiennes Tiffin
 
Despre Film Now
Programul Film Now este disponibil pe site-ul https://www.filmnow.ro/program
 Film Now este parte a grupului Digi. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM, Chill FM, DIGI 24 FM.
Pentru mai multe informaţii: 
Departamentul Comunicare și CSR  - comunicare@digi.ro
Telefon: +40 31 400 42 44 
www.digi.ro
Etichete: film now

Intrebarea zilei

Cum vi se par prețurile de pe litoral din acest sezon?