elizabeth hurley (4)
Divertisment

Elizabeth Hurley în costum de baie cu două luni înainte de a împlini 60 de ani. / Foto: Instagram

60 de ani? Elizabeth Hurley, relaxare în costum de baie, în Maldive. Ar putea convinge pe oricine că are 30 de ani

Elizabeth Hurley s-a bucurat de o vacanță la soare, în Maldive. Cu două luni înainte de a împlini 60 de ani, actrița britanică demonstrează că știe să guste din plăcerile vieții, dar și că se poate lăuda în continuare cu o formă fizică excelentă. Pentru că destinația îi permitea, aceasta a făcut parada costumelor de baie.

Liz Hurley a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram câteva imagini superbe din vacanța sa pe plajele cu nisip alb ale Maldivelor. Iar oamenii n-au rămas imuni la "farmecele" ei: "Ești inspirația mea ca să fiu în formă"; "Nu știu ce mă fascinează mai mult: apa sau această frumusețe"; "Pentru totdeauna 21 de ani"; "Zeiță fără vârstă"; "Wow, arăți grozav!".

Într-un videoclip, fosta iubită a lui Hugh Grant apare bucurându-se de apusul spectaculos al insulei și de apele cristaline ale mării, purtând un costum de baie din două piese din propria colecție scoasă pe piață.

Citește și: A furat toate privirile cu rochia decoltată amplu, dar unii cred că a apelat la Photoshop. Elizabeth Hurley are un farmec de neegalat

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În 2022, actrița a vorbit despre pasiunea ei pentru costumele de baie și a explicat că se simte suficient de bine în propriul corp pentru a le purta fără rețineri.

„Da, încă port bikini în vacanțe și, având propria mea companie de costume de baie, sunt fericită să împărtășesc aceste poze", a declarat ea pentru Yahoo! Life la momentul respectiv. 

Citește și: Elizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie mini din dantelă și latex. “Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente”

elizabeth hurley (3)
Elizabeth Hurley în costum de baie cu două luni înainte de a împlini 60 de ani. / Foto: Instagram

Elizabeth Hurley continuă să sfideze stereotipurile legate de vârstă, purtând cu mândrie costume de baie la 59 de ani și arătându-se total confortabilă în pielea ei. Actrița a vorbit despre importanța de a fi autentică și de a nu lăsa vârsta să dicteze cum ar trebui să arate sau să se comporte.

„Sunt multe femei de vârsta mea care iubesc să meargă în vacanță, să se plimbe pe plajă, să poarte ce vor și să nu le fie frică de comentariile răutăcioase ale altora. Cred că totul se reduce la a-ți înțelege limitele, la a ști ce te face să te simți bine. Și, în timp ce trebuie să fii deschis la noi oportunități și schimbări, trebuie să rămâi ferm pe poziții atunci când știi ce este important pentru tine”, a spus ea.

„Cred că femeile apreciază că nu mă ascund doar pentru că am trecut de 50 de ani. Și cred că este trist dacă femeile cred că trebuie să se ascundă doar pentru că nu mai avem 20 de ani și nu suntem perfecte”, adăuga vedeta.

elizabeth hurley (2)
Elizabeth Hurley în costum de baie cu două luni înainte de a împlini 60 de ani. / Foto: Instagram

Liz Hurley nu ține diete stricte și are o plăcere căreia nu-i poate rezista

Deși arată în continuare ca un model, actrița britanică a dezvăluit pentru Daily Mail că nu are un regim alimentar foarte strict și nici nu face exerciții fizice intense. Îi place să muncească în grădina casei sale și să-și plimbe câinii, bea sucuri acidulate foarte rar, la fel și alcool, și se ține departe de fast-food. Mănâncă cât mai natural și niciodată nu ronțăie între mese. Slăbiciunea ei este untul de arahide, pe care recunoaște că-l devorează rapid de fiecare dată când îl are în cămară.

„Am cu cel puțin 10 kilograme mai mult decât aveam acum 20 de ani, dar nu-mi pasă. Probabil că acum mănânc puțin mai mult, dar nu mănânc mâncare la pachet și beau doar o dată pe luna. Viața este prea scurtă pentru a ține o dietă super strictă. Slăbiciunea mea este untul de arahide. Dacă este în casă, îmi voi băga degetul în borcan de fiecare dată când trec pe lângă el. Îmi place să lucrez în grădina mea și nu sunt niciodată mai fericită decât atunci când mânuiesc o mașină de tuns. Îmi plimb și câinii mult. Nu fac niciun exercițiu stabilit, dar nu pot sta nemișcată mult timp. De fapt, mănânc destul de mult, dar foarte puține alimente procesate și nu beau mult alcool. Încerc să mănânc multe legume și să nu mănânc niciodată între mese”, a povestit Elizabeth Hurley. 

 

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri