De numele Andreei Marin și al Mihaelei Rădulescu se leagă unele dintre cele mai de succes emisiuni din televiziunea de la noi. "Surprize, Surprize" și "Duminica" în familie le-au adus celor două faimă, statutul de vedetă, bani, dar și o mulțime de bârfe. S-a vorbit mult despre faptul că cele două nu s-ar înțelege deloc, ba chiar că ar fi existat invidii și răutăți aruncate de la una spre cealaltă. Mai mult, ambele au fost căsătorite cu Ștefan Bănică Junior.
Acum, Andreea Marin a făcut câteva declarații pe seama subiectului care era intens discutat și acum 20 de ani.
Cea supranumită "Zâna Surprizelor" a recunoscut existența unei rivalități între ea și Mihaela Rădulescu.
„Rivalitatea dintre mine şi Mihaela Rădulescu a fost construită, dar nu de mine. Da, a fost întreţinută de presă, dar nu şi construită! Cred că am spus tot! A fost construită de cine avea interesul să fie construită această poveste, apoi doar întreţinută de presă, care a captat subiectul şi a continuat. Eu nu mi-am dorit această poveste. Nu cred că e nevoie de rivalitate. Fiecare om are drumul său, e loc sub soare pentru toată lumea. Precum viaţa ne-a dovedit deja, fiecare e pe drumul lui şi fiecare îşi urmează calea. Calea mea e calea mea şi nici nu îmi doresc să fiu pe calea altcuiva”, a explicat Andreea Marin, pentru Cancan. Aceasta a recunoscut că a fost afectată de titlurile de la acea vreme.

Cele două vedete tv au apărut împreună, de câteva ori, în aceleași emisiuni. În 2021, la "Masked Singer", Mihaela Rădulescu era în juriu, iar Andreea Marin a fost invitată special, fiind concurenta care a câștigat show-ul. Atunci, cele două s-au îmbrățișat și s-au pozat împreună. De asemenea, cu câțiva ani înainte, în 2017, au fost colege la "Uite cine dansează". Andreea a fost în juriu, iar Mihaela a prezentat emisiunea alături de Cabral.