anna (2)
Divertisment

Anna Wintour. 2024 Met Gala. Profimedia

Cele trei alimente pe care Anna Wintour le interzice în meniul cinei de la Met Gala

Vedetele s-au reunit pe 6 mai la Met Gala, în New York, la un eveniment de neratat, situat la răscrucea dintre modă, cultură populară şi filantropie, o ediţia inspirată anul acesta de cartea „The Garden of Time”, de J.G. Ballard.

Anna Wintour, redactorul-șef al revistei Vogue, cea care patronează celebra gală a Muzeului Metropolitan, a divulgat înaintea petrecerii câteva secrete din culisele ceremoniei, mărturisind că în acest an a încălcat singura ei „regulă cardinală”. De asemenea, ea a recunoscut că interzice de ani de zile trei alimente anume în meniul elegantei cine.

Anna, în vârstă de 74 de ani, i-a acordat un interviu jurnalistei Jenna Bush Hager, înainte de Gala Met, filmat chiar în Laboratorul de restaurare al Muzeului Metropolitan de Artă.

Evenimentul plin de staruri, o strângere de fonduri anuală pentru Institutul de Costume al Muzeului Metropolitan de Artă din Manhattan, este condus de Wintour din 1995. 

Potrivit The New York Times, un loc la cina din acest an a costat 75.000 de dolari, iar o masă întreagă 350.000 de dolari. Ediţia precedentă a adus încasări de aproximativ 22 de milioane de dolari.

Alina Pușcău, toată o sclipire, într-o rochie decoltată și paietată, la o petrecere ținută după Met Gala. E senzualitatea în persoană

Anna Wintour: Expoziția din acesta an a încălcat regula mea cardinală

Gala are întotdeauna o temă specială, dar Wintour a recunoscut că cea din 2024, „Frumuseți adormite: moda reînnoită”, a creat o oarecare confuzie.

„Această expoziție a încălcat regula mea cardinală, Jenna, atunci când am venit cu titlul „Frumuseți adormite”, este o temă minunată, poetică și romantică, dar de fapt ar putea fi multe, multe lucruri”, a explicat Wintour.

Ea a spus că, ajutată de Andrew Bolton, curatorul Met's Costume Institute, a venit cu ideea de „grădină a timpului” ca și cod vestimentar oficial.

„Mă tem că am dezlănțuit multă confuzie acolo pentru care îmi cer scuze profund, dar îmi imaginez că vom vedea o mulțime de flori”, a adăugat Wintour.

Trei alimente interzise la Met Gala

De asemenea, Wintour a rupt tăcerea în legătură cu zvonurile existente de multă vreme potrivit cărora a interzis ceapa, usturoiul și chives (arpagicul verde) în meniul cinei de gală.

„Ei bine, acestea sunt trei lucruri care nu-mi plac în mod deosebit, așa că, da, este adevărat”, i-a spus Wintour lui Hager.

"Câte coaste și-a scos?", "Cum respiră?". Val de comentarii după ce Kim Kardashian a afișat o talie ireal de subțire la Met Gala 2024

Fără telefoane mobile

Directorul global al Vogue a vorbit și despre regula ei strictă „fără telefon mobil”, care impune tuturor oaspeților să-și lase smartphone-urile  acasă și să se bucure de compania celuilalt.

„Adesea este minunat când auzi după cină: Oh, am avut cele mai frumoase conversații. Și asta este ideea, că viața poate exista și fără telefonul mobil”, a explicat ea.

În fiecare an, lista invitaților este gândită personal de Wintour și este rareori dezvăluită până să înceapă evenimentul care are loc în prima zi de luni a lunii mai.

Alte secrete de la Met Gala

Într-o biografie despre Wintour, publicată de Amy Odell în 2022, au fost dezvăluite câteva lucruri despre marea noapte de la Met. Odell a scris că Wintour coordonează inclusiv modul în care mâncarea este servită pe farfuri, în baza paletei de culori pe care o alege pentru gală.

De asemenea, ea a povestit că îi place să se servească plăcintă cu pui la evenimentele Vogue, deoarece este „un fel care are de toate (proteine, legume etc.)”. Iar la desert, îi place crème brûlée.

De asemenea, Anna se gândește inclusiv la detalii precum scaunele fără spătar, pentru invitatele care au rochii complicate.

În plus, este chiar Wintour cea care își încurajează oaspeții să poarte look-uri exagerate.

Intrebarea zilei

Sunteți impulsivi când vine vorba de cumpărături sau luați doar strictul necesar?

Partenerii Nostri