Donatella Versace
Divertisment

Donatella Versace a vorbit despre întâlnirea cu Britney Spears/ Getty Images

Donatella Versace, dezvăluiri despre întâlnirea cu Britney Spears: ”Am fost fericită să o văd așa!”

Donatella Versace, celebrul fashion designer în vârstă de 66 de ani, s-a întâlnit de curând cu Britney Spears, iar acum a rupt tăcerea despre această revedere.

Creatoarea de modă îi va realiza cântăreței rochia de mireasă, iar de curând, acestea s-au întâlnit în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, unde Donatella a călătorit pentru a participa la gala de decernare a premiilor Oscar.

Citește și: Britney Spears, o mamă implicată. Care sunt locurile în care și-a dus copiii

Astfel, în cadrul unui interviu pentru Vanity Fair, aceasta a făcut dezvăluiri despre starea de sănătate a artistei.

”Acum se află în vacanță.”, a declarat Donatella, continând: ”E bine. Am găsit-o într-o stare de spirit bună. Știu că e așa de ceva timp. Sunt foarte fericită să o văd așa.”, a mai mărturisit creatoarea de modă.

Întâlnirea dintre cele două a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână, iar celebra actriță a marcat momentul printr-o postare pe contul personal de socializare.

Citește și: Cele mai dramatice schimbări de look ale vedetelor în 2021. Ce tunsori și culori se poartă anul acesta la Hollywood

”Uite cine a venit să mă viziteze!”, a scris artista în dreptul unei fotografii în care apare alături de Donatella și de logodnicul ei, Sam Asghari.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Britney Spears confirmă că îşi scrie autobiografia

Cântăreaţa Britney Spears a anunţat într-un mesaj publicat pe contul ei de Instagram că a început să îşi scrie autobiografia, confirmând astfel mai multe articole apărute în presa americană potrivit cărora vedeta muzicii pop intenţionează să publice un volum de memorii, informează BBC, transmite Agerpres.

Scriu o carte în această perioadă şi este chiar un proces vindecător şi terapeutic. De asemenea, este greu să aduc evenimente din trecut înapoi în viaţa mea. Nu am putut niciodată până acum să vorbesc în mod deschis despre ele. Ştiu că sună copilăresc, dar eram extrem de tânără când acele evenimente s-au produs”, a dezvăluit artista americană.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri