Gemenele actorilor Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick au fost fotografiate pe covorul roșu alături de părinții lor, într-o apariție rară împreună în public. Fiicele starului din „Ferris Bueller’s Day Off” și ale vedetei din „SATC” au participat la premiera comediei Smash, pe Broadway.
Tabitha Hodge Broderick și Marion Loretta Elwell Broderick au 15 ani.
Pentru această ocazie, cele două adolescente au îmbrăcat rochii elegante, la care au asortat paltoane lungi. Tabitha, care este imaginea leită a tatălui ei, a purtat o rochie verde și o haină turcoaz, în timp ce Marion, care seamănă foarte mult cu mama sa, a optat pentru o rochie cu dantelă neagră și un pardesiu crem.
Matthew și Sarah mai au un fiu, James Wilkie, în vârstă de 22 de ani. Parker și Broderick sunt căsătoriți de aproape 30 de ani.


La începutul lunii, Matthew a vorbit cu cei de la E!News despre interesul copiilor lor pentru actorie: „Una dintre ele cu siguranță nu este interesată în acest moment, dar nu știu ce să zic”.
Între timp, James a împărțit deja ecranul cu tatăl său în timpul unui episod din februarie al seriei Elsbeth. Iar pentru actorul de 63 de ani, petrecerea timpului cu fiul său pe platourile de filmare a fost precum un cadou prețios.
„A fost grozav. Am petrecut două zile împreună”, a spus Matthew. „A fost foarte distractiv să stăm în jurul mesei la serviciu. El era agitat, emoționat, dar a trecut peste asta. Am avut câteva zile grozave. A fost grozav”.
Și James a fost încântat de această oportunitate.
„Ce emoție a fost să lucrez cot la cot cu tatăl meu, care se întâmplă să fie și actorul meu preferat!”, a spus el pentru People. „Toată experiența de a lucra la Elsbeth a fost mai mult decât interesantă și sunt foarte recunoscător producătorilor pentru că mi-au oferit această șansă”.
Cât despre felul în care le e alături, Broderick a spus: „Ei bine, o să dau un sfat dacă mi se cere. Soția mea este cu el când merge la casting. Ea citește împreună cu el”.
Actorul din „Inspector Gadget” a adăugat: „De asemenea, are o educație foarte bună, așa că poate face atât de multe alte lucruri. Dar cred că acum îi place actoria”.