Kylie Jenner și Timothée Chalamet/ Profimedia
Divertisment
Kylie Jenner și Timothée Chalamet/ Profimedia

Kylie Jenner și Timothée Chalamet, decizie neașteptată după 3 ani de relație. De ce nu se grăbesc să se logodească

Kylie Jenner și Timothée Chalamet formează unul dintre cele mai urmărite cupluri de la Hollywood, însă, în ciuda unei relații care durează deja de peste trei ani, cei doi nu au planuri să facă prea curând pasul către logodnă. O sursă apropiată cuplului a dezvăluit pentru People de ce vedetele preferă să lase lucrurile să evolueze natural.

Potrivit sursei, Kylie Jenner și Timothée Chalamet sunt foarte îndrăgostiți, însă nu simt nicio presiune să-și oficializeze relația printr-o logodnă.

„Kylie și Timmy sunt foarte îndrăgostiți. Nu au de gând să grăbească o logodnă. Adoră cum este relația lor”, a declarat sursa pentru publicația americană.

Citește și: Timothée Chalamet și Kylie Jenner, vacanță exotică departe de ochii fanilor. Imaginile de pe rețelele sociale i-au dat de gol

Relația dintre fondatoarea Kylie Cosmetics și actorul din „Marty Supreme” a început în 2023, iar în ultimii ani cei doi au devenit tot mai apropiați. Deși au preferat inițial să își țină povestea de iubire departe de atenția publicului, aparițiile lor împreună au devenit din ce în ce mai frecvente.

Timothee Chalamet și Kylie Jenner
Timothee Chalamet și Kylie Jenner, la premiera filmului "Marty Supreme" / Foto: Getty Images

În 2026, Kylie Jenner și Timothée Chalamet au fost fotografiați împreună la mai multe evenimente importante, printre care Critics Choice Awards, Premiile Oscar, finala NBA și finala Cupei Mondiale.

Cei doi par să fi găsit un echilibru între viața privată și statutul lor de vedete internaționale. Surse apropiate cuplului spun că relația lor este într-un moment foarte bun și că se bucură de timpul petrecut împreună fără să se lase presați de așteptările publicului.

Citește și: Moment tensionat la Oscar 2026. Sora lui Timothée Chalamet, distantă față de Kylie Jenner: „Se vede clar că nu o place”

Recent, Kylie și Timothée au petrecut timp împreună și alături de sora lui Kylie, Kendall Jenner, și iubitul acesteia, actorul Jacob Elordi. Potrivit sursei, cele patru vedete au avut parte de o „vacanță dublă” în Malibu, unde au ales să petreacă timp împreună într-un cadru mai discret, departe de agitația evenimentelor mondene.

La sfârșitul lunii iunie, o altă sursă declara pentru People că Jenner și Chalamet sunt într-un punct excelent al relației. „Amândoi sunt într-o situație minunată, se fac să râdă unul pe celălalt, iar prietenii și familia îi adoră împreună”, a spus sursa.

Kylie Jenner și Timothée Chalamet au fost asociați pentru prima dată în 2023, după ce au început să petreacă timp împreună. Cei doi au fost văzuți în același an la concertul lui Beyoncé din Los Angeles, în cadrul turneului „Renaissance”. La început, relația lor a fost descrisă drept „fără complicații”, iar Chalamet era apreciat de Jenner pentru discreția și felul său protector.

În august 2024, o sursă apropiată lui Kylie afirma că aceasta „nu a mai fost niciodată atât de îndrăgostită” și că era extrem de fericită alături de actor. În mai 2025, cei doi au făcut și debutul oficial pe covorul roșu ca pereche, la Premiile David Di Donatello, organizate la Roma.

Intrebarea zilei

Ai putea să te împaci cu un fost?

Partenerii Nostri