Catherine Zeta-Jones Presents Her New Series "Kill Jackie" in Bilbao, Spain - 29 Sep 2026
Divertisment
Catherine Zeta-Jones. Profimedia

La 57 de ani, Catherine Zeta-Jones este magnet de priviri. A făcut furori în Spania într-o rochie mini din mătase

Catherine Zeta-Jones a atras toate privirile la Bilbao, în Spania, unde a participat la premiera noului serial polițist de opt episoade, „Kill Jackie”. Actrița joacă rolul principal, interpretând o fostă șefă a unui cartel de droguri.

Celebra vedetă galeză a impresionat cu prezența ei la Museo Vasco. A ales pentru această ocazie o rochie mini de tip kimono, realizată din mătase bleumarin, cu un decolteu îndrăzneț, care i-a pus în evidență silueta impecabilă și picioarele de model.

Citește și: Catherine Zeta-Jones, imagine rară la 80 de ani ai tatălui ei. Ce mesaj emoționant i-a transmis actrița de ziua lui

Un rol adaptat special pentru Catherine Zeta-Jones

Orașul Bilbao nu a fost ales întâmplător pentru premiera acestei producții: echipa de filmare a petrecut aici aproape douăzeci de săptămâni, realizând în metropola spaniolă peste 70% din totalul scenelor.

În noul serial, Catherine Zeta-Jones o interpretează pe Jackie Price, o comerciantă de artă care a condus în trecut un cartel de droguri și care, după ani de liniște și lux, se vede nevoită să înfrunte o rețea de ucigași plătiți.

Creat inițial ca un personaj literar masculin, rolul a fost adaptat special pentru Zeta-Jones. Mai mult, actrița folosește pentru prima dată în carieră propriul accent natal galez, din Swansea.

Catherine a împlinit 57 de ani pe 25 septembrie. Ea a sărbătorit alături de soțul ei, Michael Douglas, născut în aceeași zi, dar cu 25 de ani mai devreme.

Intrebarea zilei

Ce masă sari cel mai des?

Partenerii Nostri