Data actualizării:
Data publicării:
Liza Minnelli face mărturisiri surprinzătoare despre relația intensă pe care a avut-o cu regizorul Martin Scorsese în anii ’70, descriind-o drept o poveste pasională care s-a transformat rapid într-o „obsesie autodistructivă”.
În noul ei volum de memorii, "Kids, Wait Till You Hear This!", actrița și cântăreața în vârstă de 80 de ani vorbește deschis despre aventura trăită în timpul filmărilor pentru musicalul din 1977, "New York, New York".
„Nu ne săturam unul de celălalt și era cel mai prost păstrat secret de pe platoul de filmare”, a scris Minnelli despre Scorsese. La acea vreme, artista era căsătorită cu Jack Haley Jr., iar regizorul era însurat cu scenarista Julia Cameron.
„M-am pierdut într-un amour fou, termenul francez pentru o relație pasională care devine o obsesie autodistructivă. Relația devine un drog puternic, hipnotic, în toate sensurile”, a continuat ea, potrivit Fox News.
Spirala în care Liza Minnelli și Martin Scorsese erau prinși, alimentată de consumul de substanțe interzise: "Eram ca într-un tren scăpat de sub control"
Potrivit Lizei, relația lor a alunecat treptat într-un stil de viață dominat de excese. „Eram nedespărțiți și eram lângă el în fiecare moment”, a povestit Minnelli. „Marty susținea, replică cu replică, că drogul îl ajuta să-și stimuleze creativitatea. Sigur că da. Sau poate că aceasta este doar încă o minciună fabuloasă pe care ți-o spui atunci când ești prins în capcana consumului de substanțe? Doar Marty poate răspunde la asta”.
Artista descrie acea perioadă ca pe o spirală din care niciunul nu mai părea capabil să iasă.
„Eram într-un tren scăpat de sub control. Nu putea ieși nimic bun din asta. Lucrurile au devenit din ce în ce mai rele”, a scris ea.
Minnelli își amintește și un episod tensionat petrecut ulterior în Greenwich Village, când ea și soțul ei de atunci s-au întâlnit întâmplător cu Scorsese. În acea perioadă, artista avea și o relație cu celebrul balerin Mihail Barișnikov.
„Cum ai putut să-mi faci asta? Cum ai putut să-mi faci asta!”, i-ar fi spus Scorsese.
„Jack și cu mine am plecat repede, încercând să facem haz de necaz. Era imposibil de uitat. Marty era furios. Eu fusesem demascată. Mikhail se trezise prins într-o situație complicată. Iar Jack avea acum un motiv serios pentru ca noi să ne despărțim”, a povestit Minnelli. Ea și Jack Haley Jr. au divorțat în 1979.
După încheierea filmărilor pentru "New York, New York", artista l-a convins pe Scorsese să regizeze musicalul ei de pe Broadway, "The Act", o decizie pe care spune că a regretat-o rapid.
„Era depășit de situație. Recenziile primite în turneu au fost devastatoare”, a explicat ea. În cele din urmă, Minnelli a fost nevoită să-l concedieze. „Am făcut ceea ce trebuia făcut. Aproape că m-a distrus și mi-a frânt inima”.
Actrița spune că problemele personale ale regizorului din acea perioadă nu făceau decât să agraveze situația.
„Dieta lui constantă de ostilitate și substanțe cu siguranță nu ajuta lucrurile”, a scris ea, adăugând că viața lui Scorsese ajunsese, la un moment dat, în pericol. „A ajuns în spital și a fost foarte aproape de moarte”.
Minnelli subliniază însă că regizorul a reușit ulterior să își schimbe viața. „A renunțat la droguri și alcool și a devenit unul dintre cei mai iubiți cineaști ai Americii”.
Cei doi s-au întâlnit din nou aproape patru decenii mai târziu, la gala premiilor Oscar din 2014, o revedere care nu a fost însă una cordială.
„Nu toate resentimentele s-au vindecat”, a scris Minnelli. „Ani mai târziu, l-am văzut pe Marty la ceremonia Oscarurilor din 2014 și m-am apropiat să-l salut. Din păcate, s-a întors cu spatele. Foarte trist”.