O obișnuită a covorului roșu de la Cannes, Mădălina Ghenea a spus pas ediției din 2025. Nu pentru că nu și-ar fi dorit să ajungă la festivalul de film, ci dintr-un motiv cât de poate de personal: fiica sa.
Mădălina Ghenea participă, de câțiva ani, la aproape fiecare ediție a Festivalului de Film de la Cannes. Nu și acum. Modelul a explicat pe Instagram de ce a fost nevoită să rămână acasă. Fiica ei de opt ani, Charlotte, pe care a sărbătorit-o recent cu o super petrecere de ziua ei de naștere, s-a îmbolnăvit. Deși Mădălina are parte de sprijinul mamei sale, care o ajută cu fetița, vedeta nu a putut pleca știind că unicul ei copil nu e bine. În plus, și mama actriței din "Youth" și-a celebrat aniversarea.

„Nu merg la Cannes anul acesta. Fiica mea are febră 40, tremură și vomită. Este și ziua de naștere a mamei mele. Așa că, în loc de covoare roșii, sunt înfășurată în prosoape, medicamente și o durere de inimă. Viața are premierele ei – doar că nu cele glamouroase”, a scris Mădălina în dreptul unei imagini cu pastilele pe care trebuie să le ia fiica ei
Recent, Ghenea a sărbătorit-o pe puștoaică, rodul iubirii cu omul de afaceri Matei Stratan, de care s-a despărțit la scurt timp după nașterea lui Charlotte. I-a organizat o super petrecere cu tema Sailor Moon, la care și vedeta s-a distrat cot la cot cu fetița ei și invitații.