john travolta kelly preston
Divertisment

Mesajul lui John Travolta după moartea soției lui, Kelly Preston: "Scuze dacă nu auziţi de noi o perioadă"

Actorul John Travolta a confirmat prin intermediul rețelelor de socializare că soția sa, Kelly Preston, a murit din cauza cancerului mamar la vârsta de 57 de ani.

Actrița Kelly Preston a murit duminică dimineaţă, după "o luptă curajoasă, susținută de dragostea și sprijinul celor din jurul ei”, a scris Travolta, dezvăluind că partenera sa suferea de doi ani de cancer mamar.

Actorul din "Grease" a confirmat moartea soției sale într-o postare de Instagram, scriind: „Iubirea și viața lui Kelly nu vor fi niciodată uitate. În viitorul apropiat vreau să să fiu acolo, prezent pentru copiii mei care și-au pierdut mama. Scuze dacă nu auziți de noi pentru o perioadă. Vă rog să nu uitați că vom simți dragostea și urările voastre de bine în săptămanile și lunile următoare, în timp ce ne vom vindeca."

Un purtător de cuvânt al familiei a declarat pentru revista People: „În dimineața zilei de 12 iulie 2020, Kelly Preston, soție și mamă adorată, au murit în urma unei bătălii de doi ani cu cancerul de sân. A ales să-și păstreze lupta privată, dar a fost supusă unui tratament medical și a fost susţinută de cei mai apropiați membri ai familiei și prieteni."

„Era un suflet luminos, frumos și iubitor, care avea grijă de ceilalți și care insufla viață tuturor lucrurilor pe care le atingea. Familia vă roagă să înțelegeți nevoia de confidențialitate în acest moment."

Preston și Travolta formau un cuplu de 29 de ani, locuiau în Florida și erau amândoi scientologi practicanți.

Fiica actorilor, Ella, a scris la rândul ei un omagiu după trecerea în neființă a mamei ei: „Nu am întâlnit o persoană mai curajoasă, puternică, frumoasă și iubitoare ca tine."

„Oricine a avut norocul să te cunoască sau a fost vreodată în prezența ta va fi de acord că aveai o strălucire și o lumină care nu înceta să strălucească și care făcea că oricine din jurul tău să se simtă fericit instantaneu. Mulțumesc că ai fost acolo pentru mine, indiferent de moment", a adăugat Ella.

"Mulțumesc pentru dragostea ta. Mulțumesc pentru ajutor și mulțumesc că ai făcut din această lume un loc mai bun. Mi-ai făcut viața frumoasă și știu că vei continua să o faci mereu. Te iubesc atât de mult, mamă."

Kelly și John mai au un fiu, Benjamin. În 2009, ei au pierdut un copil adolescent.

Kelly Preston s-a născut în Honolulu, Hawaii în 1962, și a studiat la Universitatea din California de Sud. Născută Kelly Kamalelehua Smith, ea și-a schimbat numele în Kelly Preston înainte de primul rol de film în comedia romantică "Mischief" din 1985.

Preston a jucat în filme precum "SpaceCamp" și "Twins" cu Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito.

Foto: Getty

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri