Data publicării:
Actrița Nicole Kidman surprinde din nou, dar de această dată nu printr-un rol pe marele ecran, ci printr-o decizie neașteptată. După o carieră de peste patru decenii în industria filmului, vedeta a dezvăluit că vrea să urmeze o direcție complet diferită și să devină consilier pentru sprijinul persoanelor aflate la finalul vieții.
Decizia vine după pierderea mamei sale, Janelle Ann Kidman, în 2024, un moment care a marcat-o profund. Actrița a povestit că ultimele clipe ale mamei sale au fost marcate de un sentiment de singurătate, în ciuda eforturilor familiei de a-i fi alături.
Citește și: „Nu știam că vor fi ultimele ei cuvinte”. Nicole Kidman a dezvăluit ce i-a spus mama sa înainte de a muri
„În timp ce mama mea se stingea, se simțea singură. Noi, familia, făceam tot ce puteam, dar uneori nu este suficient”, a mărturisit actrița.
Această realizare a făcut-o să conștientizeze nevoia unor persoane dedicate care să ofere sprijin emoțional și uman celor aflați în ultimele momente de viață. Astfel, Nicole Kidman a decis să se pregătească pentru un rol care implică empatie, prezență și sprijin psihologic, mai degrabă decât celebritate.
„Mi-am dorit să existe persoane care să fie acolo, fără judecată, doar pentru a oferi confort și sprijin. Este ceva ce vreau să învăț și să fac”, a explicat ea.
Citește și: Nicole Kidman, mai puternică după divorț. Actrița se declară „optimistă” și gata pentru un nou capitol
Noua direcție profesională, pe care chiar ea a descris-o drept „poate puțin ciudată”, presupune însoțirea persoanelor și a familiilor acestora în procesul de final de viață, oferindu-le confort și liniște într-o perioadă extrem de dificilă.
Actrița a explicat că, în contextul vieții moderne, chiar și familiile apropiate ajung uneori să nu poată oferi sprijin constant, din cauza responsabilităților profesionale și personale. „Mi-am dorit să existe oameni care să fie acolo, imparțiali, doar pentru a oferi alinare și grijă”, a spus ea.
Pierderea ambilor părinți a avut un impact major asupra actriței, care a vorbit în trecut despre durerea și golul lăsat de aceștia. Această experiență a transformat-o și a determinat-o să caute un sens mai profund dincolo de carieră.
Chiar dacă nu renunță la actorie, Nicole Kidman vede acest nou rol ca pe o extensie a dezvoltării sale personale, o modalitate de a transforma suferința într-o formă de ajutor pentru alții.