sharon stone (2)
Divertisment
Sharon Stone / Foto: captură video YouTube Dr. Mayim Bialik

N-a mai avut un iubit de mult timp, dar nici nu-și dorește unul cu orice preț. Sharon Stone: "Vreau să fiu doar cu cineva la care țin"

Sharon Stone vorbește fără ocolișuri despre viața sa sentimentală. La 68 de ani, actrița spune că este celibatară de ceva vreme și că nu mai este interesată de aventuri sau de relații lipsite de o conexiune emoțională adevărată. După două căsnicii și mai multe povești de dragoste, vedeta recunoaște că, privind în urmă, nu este convinsă că a întâlnit până acum marea iubire a vieții sale.

Sharon Stone a făcut dezvăluirile într-o conversație cu Mayim Bialik, care a jucat în serialul de comedie "Teoria Big Bang", în podcastul Mayim Bialik's Breakdown. Cele două au discutat despre carieră, familie, dar și despre felul în care s-a schimbat perspectiva actriței asupra relațiilor odată cu trecerea anilor, notează People.

Citește și: Sharon Stone, adevărul despre motivul care a dus la sfârșitul căsniciei sale. Ce i-a interzis fostul soț: „Nu mă joc cu viața mea”

Sharon Stone: "Sunt celibatară de ceva vreme"

sharon stone (47)
Sharon Stone, în Tony Ward Couture. 2023 Vanity Fair Oscar Party. Profimedia

Întrebată de Mayim Bialik cum este atunci când se află într-o relație, Sharon Stone nu a ezitat să răspundă.

"Sunt o iubită foarte bună, dar nu am mai fost iubita cuiva de mult timp. Și am fost iubita unor bărbați care nu au fost parteneri buni, dar și a unor bărbați care au fost", a mărturisit actrița.

Apoi a vorbit, cu umor, despre norocul și ghinionul pe care le-a avut în dragoste. "Am avut și noroc, și ghinion, și perioade în care nu am avut deloc noroc. Acum, de o vreme, sunt în etapa în care nu am deloc noroc", a spus ea râzând.

Actrița a dezvăluit că nu a mai avut de ceva vreme o relație intimă, pentru că nu își mai dorește să fie cu cineva în lipsa unor sentimente reale: "Sunt celibatară de ceva vreme, pentru că am ajuns într-un punct în care vreau să fiu doar cu cineva la care țin".

Odată cu maturitatea s-au schimbat și lucrurile pe care Sharon Stone le caută într-o relație. Cei trei fii ai săi sunt acum adulți, iar actrița spune că își dorește lângă ea un om cu care să împartă viața, nu doar o relație bazată pe atracție fizică.

"Acum, când copiii mei au crescut, caut pe cineva care să-mi fie partener, nu doar cineva cu care să fac sex. M-am cam plictisit de asta", a explicat ea.

Citește și: A fost la un pas de moarte, iar acum spune că vorbește cu spiritele. Sharon Stone, confesiune tulburătoare: „Este cu adevărat special”

Actrița privește însă această perioadă de singurătate ca pe ceva ce trebuie să accepte dacă vrea, în cele din urmă, să găsească relația potrivită.

Sharon Stone: "Nu cred că am avut marea iubire a vieții mele"

Discuția a devenit și mai personală când Mayim a întrebat-o dacă a trăit vreodată acea iubire pe care ar putea să o considere cea mai importantă din viața ei.

Răspunsul lui Sharon Stone a fost surprinzător de sincer. "Am avut iubiri în viața mea, dar nu cred că am avut marea iubire a vieții mele", a recunoscut actrița.

Este o mărturisire cu atât mai interesantă cu cât vedeta a trecut prin două căsnicii și mai multe relații de-a lungul anilor. Prima dată, Sharon Stone s-a căsătorit cu producătorul Michael Greenburg. Mariajul lor a durat din 1984 până în 1990. În 1998, actrița s-a căsătorit cu jurnalistul Phil Bronstein, de care a divorțat în 2004.

În timpul căsniciei cu Phil Bronstein, actrița l-a adoptat pe primul său fiu, Roan, în anul 2000. După divorț, Sharon Stone a decis să-și mărească familia pe cont propriu. L-a adoptat pe Laird în 2005, iar un an mai târziu a devenit mama lui Quinn.

Nobody 2 Los Angeles Premiere At TCL Chinese Theatre - 11 Aug 2025

Astăzi, Roan are 26 de ani, Laird are 21, iar Quinn a ajuns la 20. Odată ce anii în care creșterea copiilor îi ocupa o mare parte din viață au rămas în urmă, Sharon Stone pare pregătită pentru un nou capitol sentimental, dar nu cu orice preț. La 68 de ani, actrița nu spune că a renunțat la iubire. Dimpotrivă. Doar că nu mai este dispusă să accepte o relație doar pentru a nu fi singură. Dacă va apărea un bărbat în viața ei, își dorește ca acesta să fie un partener adevărat și un om pentru care să aibă sentimente.

Citește și: Din ce face bani acum Sharon Stone: “Mai mult decât din filme”. Acum 24 de ani a pierdut 18 milioane $ după ce s-a îmbolnăvit

Intrebarea zilei

Când faci curățenie generală?

Partenerii Nostri