Prințul Philip și Diana
Divertisment

Prințul Philip și Diana au avut o legătură specială, iar acesta susținea că ea n-ar fi trebuit să divorțeze / Getty Images

Relația specială care i-a legat pe prințul Philip și prințesa Diana. Ducele de Edinburgh și-ar fi dorit să nu divorțeze de Charles

Poate cea mai surprinzătoare legătură din cadrul Casei Regale Britanice a fost cea dintre prințul Philip și prințesa Diana. Ducele de Edinburgh a fost singurul pe care “prințesa inimilor” l-a simțit apropiat și cel care a încercat să-i salveze mariajul cu Charles.

De multe ori considerat prea direct, prințul Philip s-a apropiat de Diana, cea care i-a apreciat franchețea. Debutul legăturii lor a fost marcat de momentul în care Charles și-a anunțat logodna. Drăguță și fără prea multă experiență de viață, Lady Diana Spencer și-a găsit un aliat în persoana soțului reginei Elisabeta a II-a. Acesta încerca să o facă să râdă și să se simtă cât mai confortabil în noua lume în care pășise, notează Daily Mail, care-l citează pe Richard Kay, jurnalist specializat pe subiecte regale și prieten al Dianei.

Chas & Di Hit Nottingham

Curând după căsătorie și nașterea lui William, Diana a început să-și schimbe comportamentul. A devenit foarte interesată de Camilla Parker Bowles și de relația ei cu prințul Charles. Deși Philip nu a înțeles
inițial acest interes, a observat că tristețea apăsătoare o acaparase pe Diana, așa că a decis să se apropie de ea, mai ales pentru că și el trecuse prin procesul de integrare în familia regală.

Pentru Prințesa Diana a însemnat foarte mult faptul că unul dintre membrii familiei regale și-a arătat sprijinul față de ea, deoarece nu credea că vreunei persoane dintre rudele soțului ei i-ar fi păsat cu
adevărat de ceea ce simte.

Prințul Philip și prințesa Diana țineau legătura prin scrisori

“Te poți uita sincer în inima ta și să spui că relația lui Charles cu Camilla nu are nimic de-a face cu comportamentul tău în căsnicia pe care ați avut-o?”, o întreba Prințul Philip într-o scrisoare. El i-a
spus că nu fusese o soție grijulie și că, în timp ce era o mamă bună, fusese prea posesivă cu William și Harry.

„Nu suntem de acord ca niciunul dintre voi să aibă amanți. Charles a fost naiv să riște totul cu Camilla. Niciodată nu ne-am gândit că te-ar putea părăsi pentru ea. Nici măcar nu ne-a trecut prin minte ca
posibilitate”, mai spunea prințul Philip într-o scrisoare. Tot ce ajungea de la ducele de Edinburgh către Diana era semnat:„Cu cea mai mare dragoste, Pa (tata-n.r.). Chiar și după divorțul de Charles,
Diana își numea foștii socri mamă și tată.

Lucia Flecha de Lima, soția ambasadorului Braziliei la Londra și bună prietenă cu prințesa Diana, a mărturisit că era conștientă de relația specială dintre Lady Di și socrul său: “Diana m-a lăsat să văd mai
multe scrisori. Deși tonul era unul dur, de fiecare dată a fost constructiv. Părea că un tată îi scrie fiicei sale. Într-o scrisoare i-a povestit cum, în momentul în care el și regina s-au căsătorit, spera că vor avea câțiva ani doar pentru ei, dar Elisabeta a fost chemată la datorie și el a trebuit să renunțe la cariera pe care o iubea. Philip simțea că Diana și Charles nu ar fi trebuit să divorțeze, ci să ducă vieți separate”.

Din cele relatate de Diana în scrisori reieșea multă durere și frustrare pentru că soțul ei prefera o altă femeie. Momentul divorțului de Charles a însemnat și sfârșitul corespondenței cu
prințul Philip.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri