Sarah Ferguson, ducesa de York
Divertisment

Sarah Ferguson, ducesa de York / Profimedia Images

Sarah Ferguson, prima apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer de piele. Ducesa de York a fost în centrul atenției

Sarah Ferguson, ducesa de York în vârstă de 64 de ani, a avut prima apariție publică, la câteva săptămâni de când a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer de piele. Anterior, în urmă cu șase luni, ea s-a operat de cancer la sân.

Ducesa de York a fost prezentă la gala anuală Haute Living 100, care s-a desfășurat în Miami, Statele Unite ale Americii, iar aceasta a părut să fie într-o formă bună, în ciuda diagnosticului primit.

Sarah Ferguson, ducesa de York, prima apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer de piele

Citește și: Sarah Ferguson, fosta soție a prințului Andrew, despre relația cu regina Elisabeta: "Mi-a fost mamă mai mult decât cea care m-a născut"

Potrivit Daily Mail, Sarah Ferguson a ales să poarte o rochie neagră simplă, midi, peste care a asortat, însă, un sacou de inspirație militară, pus în valoare atât de aplicațiile negre, cât și de cele aurii.

Conform sursei citate, această piesă vestimentară ar costa nu mai puțin de 1044 de lire sterline, adică aproximativ 6.100 de lei. De asemenea, ducesa de York și-a completat ținuta cu o poșetă plic și cu botine negre.

Aceasta a zâmbit în fața camerelor de fotografiat și a stat de vorbă cu CEO de la Haute Living, Kamal Hotchandani, dar și cu Francis Suarez, primarul orașului Miami și cu soția lui, Gloria Fonts Suarez, dar și cu alți invitați. 

Sarah Ferguson, ducesa de York, prima apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer de piele

Ducesa de York a fost diagnosticată cu cancer de piele

Sarah Ferguson, ducesa de York, a fost diagnosticată cu cancer de piele, la doar şase luni după ce a fost tratată pentru cancer de sân. Ea a fost diagnosticată cu melanom malign, o formă de cancer de piele, după ce i-au fost extirpate mai multe aluniţe - una dintre acestea dovedindu-se a fi canceroasă, relatează SkyNews.

Citește și: Sarah Ferguson, dezvăluire neașteptată la 25 de ani de la moartea prințesei Diana. Momentul în care cele două au fost arestate

Un purtător de cuvânt al ducesei a declarat că aceasta rămâne "într-o stare de spirit bună", în ciuda diagnosticului.

Ducesa, care are 64 de ani, urmează să fie supusă unor investigaţii suplimentare pentru a se asigura că acest cancer a fost depistat în stadii incipiente, a adăugat purtătorul de cuvânt.

"După ce a fost diagnosticată cu o formă incipientă de cancer de sân în această vară, Sarah, ducesă de York, a fost diagnosticată acum cu melanom malign. Dermatologul ei a cerut ca mai multe aluniţe să fie îndepărtate şi analizate în acelaşi timp în care ducesa a fost supusă unei operaţii de reconstrucţie în urma mastectomiei, iar una dintre aceste aluniţe a fost identificată ca fiind canceroasă. Ea este supusă unor investigaţii suplimentare pentru a se asigura că aceasta a fost depistată în stadii incipiente.În mod clar, un alt diagnostic la atât de puţin timp după tratamentul pentru cancerul de sân a fost angoasant, dar ducesa rămâne cu un moral bun", a transmis purtătorul de cuvânt, potrivit News.ro. 

Citește și: Sarah Ferguson, fosta soție a prințului Andrew, despre relația cu regina Elisabeta: "Mi-a fost mamă mai mult decât cea care m-a născut"

El a subliniat că experienţa ducesei arată, de asemenea, "importanţa verificării dimensiunii, formei, culorii şi texturii şi a apariţiei de noi aluniţe care pot fi un semn de melanom".

Anul trecut, ducesa, fosta soţie a prinţului Andrew, ducele de York, a suferit o operaţie de mastectomie şi reconstrucţie de opt ore, după ce în timpul unei mamografii de rutină a descoperit că avea o formă incipientă de cancer la sân. Ea a declarat că anterior nu a avut niciun simptom şi aproape că era pe punctul de a pierde programarea la doctor până când sora ei a convins-o să meargă.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?