The 2023 ADAPT Leadership Awards
Divertisment

Susan Lucci / Getty Images

Susan Lucci, despre suferința provocată de moartea celui care i-a fost soț timp de 52 de ani: „Am fost complet pierdută!”

La patru ani de la moartea bărbatului care i-a fost soț mai bine de cinci decenii, Susan Lucci a vorbit deschis despre cea mai grea perioadă din viața ei, dar și cum a regăsit drumul spre vindecare și bucurie.

Actrița care a intrat în istoria televiziunii grație rolului iconic pe care l-a interpretat în „All My Children”, Erica Kane, a făcut mărturisiri tulburătoare despre pierderea lui Helmut Huber, omul care i-a fost sprijin o viață întreagă.

De-a lungul celor peste patru decenii petrecute pe platourile de filmare, Susan Lucci i-a dat viață unei eroine care a trecut prin multe provocări: au fost cel puțin 11 nunți cu opt bărbați, s-a confruntat cu alcoolismul, răpiri și situații-limită, precum momentul celebru când personajul său s-a apărat de un urs grizzly spunând: „Eu sunt Erica Kane, tu ești o bestie murdară”.

The American Heart Association's Red Dress Collection Concert 2025

Citește și: Susan Lucci, actrița din ”All My Children”, în costum de baie la 74 de ani. Care este secretul siluetei ei

În viața reală, însă, Susan Lucci a trăit opusul acestui haos ficțional. Actrița a fost căsătorită timp de 52 de ani cu Helmut Huber, producător de origine austriacă, care a murit în 2022, la vârsta de 84 de ani, la doar o lună după ce suferise un infarct.

„În clipa în care m-am îndrăgostit de soțul meu, am știut cât de vulnerabilă devenisem”, a mărturisit Lucci, în vârstă de 79 de ani, într-un interviu acordat revistei People.

„După ce a murit, am fost complet pierdută. Este o durere extrem de izolantă. Te simți îngrozitor de singur, chiar dacă ai oameni minunați lângă tine. Sunt profund recunoscătoare celor care mi-au fost alături”, a mai spus ea, potrivit sursei menționate anterior.

De asemenea, parte din aceste confesiuni se regăsesc și în cartea „La Lucci”, pe care o va lansa pe 3 februarie și care continuă autobiografia publicată în 2011, „All My Life: A Memoir”.

De asemenea, actrița spune că procesul de a-și deschide din nou sufletul a început „în mijlocul nopții”: „Țin mereu un pix și o hârtie lângă pat. De data aceasta, mă trezeam noaptea și simțeam cum lucrurile pur și simplu se revarsă din mine”, își amintește ea.

Totuși, ea recunoaște că vindecarea nu a fost ușoară. „Mă simțeam ca jumătate de om. Aproape că uitasem că sunt actriță. Nu mai conta. Mă întrebam: «Chiar asta fac eu?» Credeam sincer că nu voi mai urca niciodată pe o scenă sau în fața unei camere.”

Facing AFib Press Conference
NEW YORK - SEPTEMBER 23: Actress Susan Lucci and husband Helmut Huber attend the Facing AFIB Get Serious About Stroke press conference at Pulse Restaurant on September 23, 2010 in New York City. (Photo by Bryan Bedder/Getty Images)

În cartea respectivă, Susan Lucci și-a amintit momente cheie din viața petrecută alături de Huber, bărbatul cu care s-a căsătorit la doar 22 de ani, după opt luni de relație, și alături de care a avut doi copii: Liza, în vârstă de 50 de ani, și Andreas, de 45 de ani. Îl descrie ca pe un „bucătar instruit clasic”, cu „un simț al umorului extraordinar”, pasionat de schi, golf și mâncarea europeană gătită cu dragoste.

Citește și: Are 26 de ani și ar fi putut să fie model, dar a ales să devină arbitră de fotbal. Ea e tânăra din Rusia care face furori pe internet

„Îmi lipsește totul la el”, spune Lucci. „Prezența lui, diminețile în care beam cafea, faptul că împărțeam fiecare lucru”, mai spune Lucci, care va împlini în curând 80 de ani.

În același timp, actrița spune că se trezește în fiecare dimineață cu un singur scop și, anume, să regăsească bucuria. O caută în muncă, călătorii, prieteni și mai ales în timpul petrecut cu familia și nepoții, deși recunoaște că valurile durerii nu au dispărut complet.

Nu lupt împotriva ei”, spune actrița despre tristețea care o copleșește uneori. „Aceste momente sunt mai rare acum, dar există factori declanșatori, cum ar fi sărbătorile. Cineva care ar trebui să fie la masă. Și atunci… pur și simplu lași lucrurile să treacă.”

Când durerea devine prea grea, Susan Lucci se agață de amintirile unei iubiri de-o viață și de cuvintele pe care Helmut Huber le repeta adesea, cu accentul său austriac: „După ploaie, soarele strălucește”.

„Mă ajută și acum”, spune ea. „Cuvintele lui au rămas cu mine. El a fost stânca mea”, a mai afirmat ea.

Citeşte şi: Fiica lui Paul Walker, debut la Săptămâna Modei de la Paris. A defilat pentru una dintre cele mai mari case de modă din lume

Intrebarea zilei

Ce înseamnă frumusețea pentru tine?

Partenerii Nostri