Victoria și David Beckham, alături de fiul lor, Brooklyn
Divertisment

Victoria și David Beckham, alături de fiul lor, Brooklyn / Getty Images

Victoria Beckham, sătulă de tensiunile cu fiul ei. Ce spune creatoarea de modă despre relația cu Brooklyn: „Se va întoarce”

Victoria Beckham ar fi hotărât să pună capăt conflictului prelungit cu fiul ei, Brooklyn, după luni în care relația lor a fost pusă la încercare. Potrivit apropiaților, creatoarea de modă în vârstă de 51 de ani s-a săturat să ducă aceeași luptă și, în pragul lansării documentarului ei, le-ar fi spus celor din jur că „destul e destul”. Cu toate acestea, Victoria rămâne convinsă că, mai devreme sau mai târziu, fiul ei „se va întoarce la ea”.

Fosta membră Spice Girls și soțul ei, David Beckham, 50 de ani, au în prezent o relație tensionată cu fiul lor Brooklyn, în vârstă de 26 de ani. Problemele ar fi fost alimentate și de comentariile publice ale lui Brooklyn despre „soția care îl susține”, actrița Nicola Peltz, în vârstă de 30 de ani, și de faptul că tânărul cuplu locuiește preponderent în SUA, departe de familia Beckham.

Citește și: Nicola Peltz reacționează după ce a fost acuzată că-și „controlează” soțul. Brooklyn Beckham, dispută cu familia lui

În timp ce zvonurile privind o apariție a lui Brooklyn în viitorul serial au făcut înconjurul internetului, primul trailer al producției ar conține un scurt flashback cu fiul lor pe când era bebeluș, un gest interpretat de unii drept un pas spre împăcare făcut de Victoria. O sursă a descris experiența filmărilor drept „eliberatoare” pentru designer, care ar fi realizat, în aceeași măsură, cât de mult este iubită și susținută de familie, dar și că nu poate continua la nesfârșit aceeași confruntare emoțională.

„A fost un carusel de emoții”, ar fi spus sursa, potrivit Daily Mail, subliniind că Victoria își dorește o împăcare, dar refuză să rămână captivă în aceleași dinamici. „Știe că, într-o zi, Brooklyn se va întoarce la ea, însă consideră că acum nu e momentul. Până atunci, își vede de drum.”

Citește și: Ce ar fi provocat, de fapt, ruptura dintre Brooklyn Beckham și părinții săi: „Nicola a simțit că i-a ruinat nunta, a plecat plângând!”

Brooklyn a evitat să dea curs speculațiilor din mediul online, declarând recent că el și soția sa „își văd de treabă, muncesc și sunt fericiți”, și adăugând că preferă să ignore comentariile negative. Totuși, faptul că familia a fost surprinsă ultima dată împreună în a doua zi de Crăciun, anul trecut, alimentează percepția unei distanțe persistente.

Documentarul „Victoria Beckham”, realizat de echipa din spatele serialului „Becoming”, va avea trei părți și este programat să apară pe 9 octombrie. „Vreau ca David și copiii mei să fie mândri de mine”, spune Victoria în trailer. 

Intrebarea zilei

Când intri oficial în atmosfera de Crăciun?

Partenerii Nostri