Cele mai controversate coafuri ale vedetelor/ Profimedia
Frumusete

Cele mai controversate coafuri ale vedetelor/ Profimedia

Cele mai controversate coafuri ale vedetelor. Unele au devenit adevărate „bad hair days"

Oricât de spectaculoase ar apărea pe covorul roșu, nici celebritățile nu sunt ferite de un veritabil „bad hair day”. Diferența este că, în timp ce majoritatea oamenilor pot ascunde o zi proastă cu o șapcă sau un coc grăbit, vedetele sunt fotografiate din toate unghiurile, iar imaginile ajung rapid pe internet.

Uneori este vorba despre accidente de styling, alteori despre alegeri asumate care nu au fost deloc pe placul fanilor. De la tunsori mullet și dreaduri până la extensii vizibile sau culori extravagante, unele transformări au rămas în memoria publicului mai degrabă ca exemple de „așa nu”.

Lady Gaga, Rihanna și Katy Perry au transformat părul într-o declarație de stil

Când vine vorba despre experimente, Lady Gaga este unul dintre cele mai cunoscute nume din industria muzicală. De-a lungul carierei sale, artista și-a vopsit părul în aproape toate culorile imaginabile și a purtat peruci spectaculoase, coafuri futuriste și tunsori neobișnuite.

Citește și: A apărut cu tot felul de coafuri și tunsori. Cum arată, de fapt, părul natural al lui Jennifer Lopez

Cele mai controversate coafuri ale vedetelor/ Profimedia

Nici Rihanna, Katy Perry sau Nicki Minaj nu s-au ferit de schimbări radicale. Roz, albastru, verde, mov sau combinații îndrăznețe – pentru aceste artiste, părul a devenit un accesoriu care completează imaginea scenică.

Chiar dacă unele apariții au împărțit opiniile publicului, multe dintre ele au fost privite ca expresii ale creativității și nu ca greșeli de stil.

Britney Spears, criticată pentru aspectul părului

Mult mai controversate au fost însă aparițiile Britney Spears din ultimii ani. Artista a fost fotografiată în repetate rânduri cu părul vizibil încâlcit, lipsit de strălucire și cu extensii care se observau cu ușurință. Imaginile au stârnit numeroase comentarii în mediul online, iar fanii și-au exprimat adesea îngrijorarea pentru starea cântăreței, mai degrabă decât să îi critice aspectul.

Cele mai controversate coafuri ale vedetelor/ Profimedia

În cazul ei, discuțiile au depășit de multe ori zona modei și au fost legate de perioada dificilă prin care artista a trecut în ultimii ani.

Citește și: Emma Stone, cea mai puternică transformare de look la început de an. 7 tunsori și coafuri în vogă în 2025

Mullet, dreaduri și tunsori care au împărțit internetul

Există însă și coafuri care au fost alese intenționat, dar care nu au convins publicul. Scarlett Johansson a surprins când a adoptat o tunsoare de tip mullet, în timp ce Kaley Cuoco și Katie Holmes au experimentat, la rândul lor, stiluri care au fost intens comentate de fani și de presa de modă.

La fel de controversate au fost și dreadurile purtate de unele vedete sau tunsorile inspirate de stilul „castron”, care au revenit periodic în tendințe fără să fie pe gustul tuturor.

Etichete: coafuri , par , tunsori , vedete

Intrebarea zilei

Ce tip de poze îți place să vezi la vedete?

Partenerii Nostri