Data actualizării:
Data publicării:
Soarele se află în Taur, iar Jupiter în Rac pe 11 mai, aspect astrologic care aduce oportunități, claritate și un plus de motivație pentru anumite zodii, mai ales în plan financiar și personal.
Soarele rămâne în Taur până pe 19 mai și pune accent pe stabilitate, ambiție și rezultate concrete, în timp ce Jupiter, planeta norocului și a expansiunii, amplifică șansele de succes și apariția unor oportunități neașteptate, potrivit Your Tango.
Citește și: Cum ne influențează Mercur în Taur. Patru zodii obțin răspunsurile pe care le așteptau
Află mai jos care sunt zodiile favorizate de astre:
Săgetător
Guvernat de Jupiter, Săgetătorul este printre marii avantajați ai zilei. Luni, o situație care l-a preocupat în ultima perioadă ajunge în prim-plan, iar nativii acestei zodii sunt nevoiți să își depășească temerile și să ceară ceea ce își doresc.
Deși ar putea ezita, curajul de a face un pas înainte le aduce surprize plăcute, iar sprijinul sau resursele de care au nevoie apar exact la momentul potrivit.
Rac
Pentru Rac, ziua vine cu revelații importante într-o relație de prietenie sau colaborare. O discuție sinceră îi ajută pe acești nativi să vadă mai clar cine le este cu adevărat alături.
De asemenea, Racii reușesc să își transforme ideile în planuri concrete. Norocul vine tocmai din faptul că au muncit constant și sunt pregătiți să ia decizii importante.
Gemeni
Gemenii demonstrează încă o dată că își construiesc singuri norocul. Luni apare o oportunitate importantă, iar acești nativi sunt încurajați să își asume un risc calculat.
Chiar dacă există incertitudine, o decizie luată acum se va dovedi inspirată. În plus, destinul pare să fie de partea lor, mai ales dacă lasă în urmă situațiile care nu le mai aduc beneficii și aleg să acționeze cu încredere.
Taur
Taurii sunt favoriții acestui tranzit astral. Cu Soarele în propriul semn, acești nativi simt nevoia să analizeze atent alegerile făcute și direcția în care se îndreaptă.
O surpriză plăcută le poate schimba starea de spirit și le oferă sentimentul că lucrurile încep, în sfârșit, să se așeze.
Taurii simt intuitiv că urmează o perioadă favorabilă. Jupiter le transmite o lecție importantă: abundența nu vine doar către cei care o urmăresc obsesiv, ci și către cei care sunt pregătiți să o primească atunci când apare.