Data publicării:
Ultima săptămână din august vine cu o energie intensă pentru trei zodii, dar și cu promisiunea unui nou început. Până pe 30 august 2026, Peștii, Gemenii și Săgetătorii ar putea trece prin schimbări neașteptate, tensiuni sau situații care îi obligă să renunțe la ceea ce nu le mai face bine. Dincolo de aparentul haos, însă, se conturează o perioadă mult mai favorabilă.
Finalul lunii august nu este neapărat liniștit. Pe 25 august, Mercur intră în Fecioară, favorizând gândirea logică, atenția la detalii și găsirea unor soluții practice. Cu Soarele aflat deja în acest semn de pământ, problemele care păreau greu de rezolvat pot fi privite dintr-o perspectivă mai limpede, notează Your Tango.
Citește și: Calendarul fazelor Lunii în august 2026. Când au loc Luna Nouă, Luna Sturionului și eclipsa parțială de Lună
Momentul cu adevărat important al perioadei vine însă pe 28 august, odată cu Luna Plină și eclipsa de Lună din Pești. În astrologie, eclipsele sunt asociate cu finaluri, revelații și schimbări care pot părea bruște, dar care scot din viața noastră situații ajunse deja la capăt de drum.
Pentru trei zodii, această perioadă poate marca încheierea unei etape și începutul alteia.
Citește și: Zodiile care au cele mai mari șanse să-și găsească dragostea în 2026. Spun adio relațiilor „de probă”
Gemeni
Pentru Gemeni, eclipsa din Pești pune reflectorul asupra carierei și a direcției profesionale. Pot apărea modificări de plan, proiecte care se încheie, schimbări la serviciu sau chiar pierderea unei oportunități pe care o considerau importantă.
În paralel, obligațiile profesionale se pot ciocni de cele de acasă, ceea ce face ca ultimele zile din august să fie destul de solicitante.
Și comunicarea poate deveni complicată. Discuțiile cu superiorii sau alte persoane aflate în poziții de autoritate riscă să fie tensionate, iar tentația Gemenilor va fi să răspundă imediat. De data aceasta, diplomația îi poate ajuta mai mult decât confruntarea.
Dacă un proiect nu mai funcționează, un client pleacă sau apare o schimbare profesională pe care nu o pot controla, astrele îi îndeamnă să nu se agațe cu orice preț de ceea ce se încheie.
În interpretarea astrologică a perioadei, ceea ce pleacă acum face loc unei oportunități mai potrivite. Situația poate părea inițial un eșec sau o pierdere, însă perspectiva s-ar putea schimba surprinzător de repede.
Pentru Gemeni, lecția sfârșitului de august este să nu lupte pentru a ține deschisă o ușă care oricum se închide. Alta poate fi deja pe cale să se deschidă.
Săgetător
Săgetătorii intră într-o săptămână în care cuvântul de ordine este răbdarea. Pot apărea situații neașteptate în relația de cuplu, într-un parteneriat profesional sau chiar în familie.
Nici casa nu este ferită de surprize. Pentru unii nativi poate fi vorba despre o mutare neplanificată, reparații care nu mai pot fi amânate ori alte schimbări domestice care le dau programul peste cap.
În același timp, serviciul le solicită multă energie. Combinația dintre presiunea profesională și problemele personale îi poate face mai irascibili decât de obicei, iar aici apare principala provocare: să nu transforme o situație temporară într-un conflict greu de reparat.
Este important să-și aleagă cu grijă cuvintele și să accepte că propria perspectivă nu este neapărat singura corectă. O discuție amânată până când emoțiile se liniștesc poate avea un rezultat cu totul diferit.
Deși zilele din jurul eclipsei îi pot pune la încercare, Săgetătorii au resursele necesare pentru a trece cu bine peste ele. După această perioadă agitată, lucrurile încep să se limpezească, iar ceea ce părea o problemă poate deveni impulsul de care aveau nevoie pentru o schimbare benefică.
Pești
Pentru nativii Pești, eclipsa de Lună din 28 august are o semnificație aparte, deoarece se produce chiar în semnul lor. Urmează câteva zile intense, în care pot apărea neliniște, oboseală sau schimbări pe care nu le anticipaseră.
Relațiile sunt unul dintre domeniile sensibile. Pot exista neînțelegeri cu partenerul de viață ori cu persoane cu care Peștii interacționează frecvent, iar emoțiile tind să fie amplificate. Tocmai de aceea, nu este momentul ideal pentru reacții impulsive sau hotărâri luate la nervi. Peștii ar face bine să-și protejeze energia, mai ales în zilele din jurul eclipsei. Odihna și timpul petrecut departe de tensiunile celorlalți pot conta mai mult decât de obicei, mai ales pentru un semn cunoscut în astrologie pentru sensibilitatea sa.
Vestea bună este că această agitație poate reprezenta ultimul act al unei povești care trebuia să se încheie. Eclipsa marchează un punct de cotitură și, simbolic, închiderea unui ciclu karmic. Lecțiile ultimelor luni au fost învățate, iar ceea ce nu mai are loc în viitorul lor poate rămâne, în sfârșit, în urmă. Spre finalul lunii august 2026, Peștii pot simți că o greutate li se ridică de pe umeri și că au din nou libertatea de a merge înainte.