fructe legume sanatoase
Sanatate

Alimente "sanatoase" pe care nu ar trebui sa le mananci daca vrei sa slabesti

Cartofii prajiti, gogosile sau pastele sunt interzise in timpul unei diete, dar cum ramane cu fresh-ul de dimineata sau gustarile "vegetale"? Anumite asa-zise alimente sanatoase nu au ce cauta in meniu daca vrem sa slabim.

Iata ce feluri de mancare inselatoare trebuie evitate in timpul unei cure de slabire pentru ca aceasta sa fie eficienta:

  • Granola

O jumatate de cana de granola are intre 200 si 300 de calorii, 12-16 grame de zahar, 3-15 grame de grasime si aproape 40 de grame de carbohidrati. In plus, granola se serveste cu iaurt sau fructe, care ii cresc si ele valoarea calorica. Asadar, nu are ce cauta in dulap sau camara daca intram la dieta.

  • Cocktail-urile fara alcool
Urmărește documentarul Sălbăticia Orientului Mijlociu și află totul despre fascinantul ținut. Pe Digi Animal World și Digi Online, azi de la ora 18:10.

Alcoolul ingrasa, dar nu este singurul ingredient dintr-un cocktail care adauga calorii. Multe sunt facute cu sucuri de fructe si uneori siropuri, care contin o multime de zaharuri.

  • Chipsuri de legume din comert

Daca preparatul contine cuvantul "vegetal" sau "legume" in el, nu este automat sanatos. Chipsurile de pe rafturile magazinelor sunt versiuni sintetice si procesate ale celor facute acasa.

E mai bine sa consumam legume proaspete sau sa facem propriile chipsuri din kale, morcovi ori dovlecei. Feliate, amestecate cu ulei de masline si coapte la cuptor vor iesi delicioase.

  • Acai

Acai a devenit popular datorita bolului incredibil de delicios, care consta intr-un smoothie de boabe de acai amestecate cu nuci, ovaz si fructe proaspete. Din pacate, nu exista dovezi stiintifice care sa arate ca ajuta in vreun fel la pierderea in greutate.

  • Sucuri de fructe

Fructele contin o multime de vitamine si nutrienti valorosi, da. Cu toate acestea, atunci cand consumam doar sucul lor, se pierd fibrele care ofera senzatia de satietate. Asadar, e mai bine sa le mancam ca atare, nu sa le stoarcem.

  • Floricele la microunde

De multe ori, floricelele impachetate si gata preparate contin ingrediente artificiale, plus sodiu si unt, adica multe calorii. Solutia ar fi sa cumparam boabe si sa le preparam si personalizam acasa, cu ingrediente pe care le putem vedea si cantari singuri.

  • Paste alternative

Pastele din fasole, orez si soia au devenit tot mai populare de cand au fost promovate drept o optiune sanatoasa pentru cele din faina cu ou. Totusi, asta nu inseamna ca ne putem desfata cu ele fara consecinte la nivel de greutate. Si ele au calorii si carbohidrati, la fel ca restul.

  • Fructe uscate

Au foarte multe calorii si zahar adaugat. De exemplu, o cana de stafide contine 434 calorii si 86 de grame de zahar. Prin comparatie, una de struguri contine doar 62 de calorii si 15 grame de zahar.

Foto: Shutterstock

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri