Data publicării:
O tânără britanică a ales să se mute în Dubai pentru a scăpa de stilul de viață „mizerabil” din Anglia, însă acum recunoaște că muncește șase zile din șapte ca să-și permită traiul într-unul dintre cele mai luxoase orașe din lume.
Elbi Henshaw, în vârstă de 23 de ani, este originară din Barnet, nordul Londrei. Aceasta a decis să se mute în Emiratele Arabe Unite în ianuarie, după ce s-a îndrăgostit de oraș în timpul unei vacanțe. De profesie antrenoare personală, tânăra a beneficiat inițial de sprijin financiar din partea părinților și și-a găsit un job într-o sală frecventată de „clienți premium”.
Deși își imaginase o viață mai bună, s-a lovit rapid de realitatea costurilor exorbitante. Un simplu iaurt ajunge la 12 lire, o cafea costă minimum 7, iar chiria și depozitele pentru locuințe sau mașini sunt mai ridicate decât în Marea Britanie. Pentru a face față, Elbi a început să lucreze suplimentar, ajungând la șase zile de muncă pe săptămână. „Ai nevoie de cel puțin 5.000 de lire lunar pentru un trai confortabil aici. Nu plătești taxe, dar cheltuielile sunt atât de mari încât la final e cam la fel ca în UK”, a povestit tânăra, potrivit Daily Mail.
Primele luni au fost dificile, între acte, deschiderea unor conturi bancare și acomodarea cu ritmul alert al orașului. Înainte de mutare, Elbi locuia singură într-o garsonieră, dar acum împarte un apartament cu alte două tinere. Totuși, susține că viața din Dubai i-a schimbat starea de spirit: „În Marea Britanie eram deprimată și nefericită. Aici, toată lumea e activă și își dorește să fie cea mai bună versiune a sa.”
În timp, și-a făcut prieteni noi, după ce a avut curajul să le scrie unor femei pe Instagram și să le invite la cafea. În plus, ea recunoaște că îi place faptul că orașul este curat: „Totul este strălucitor aici, așa mi-am dat seama cât de murdară e Anglia”.
Totodată, ea a povestit că obișnuiește să-și petrece timpul liber plimbându-se prin mallurile cu aer condiționat, mergând la cinematografe de lux sau relaxându-se la piscine și beach cluburi exclusiviste.
Totuși, recunoaște că îi lipsesc cultura britanică și puburile, iar cel mai dificil aspect rămâne viața socială. „E greu să întâlnești bărbați aici, nu există întâlniri spontane. Toată lumea e ocupată non-stop, iar cei singuri nu caută relații serioase. Mi-e dor de sentimentul de comunitate din UK”, a povestit ea.
Deși își vede viitorul la Dubai, Elbi are și un plan de rezervă. „Îmi place aici și aș putea să-mi construiesc viața, dar dacă la 27 de ani nu voi fi într-o relație, mă voi întoarce în Marea Britanie. Îmi doresc să întemeiez o familie”.