Data publicării:
Prințesa Diana ar fi acceptat să facă celebrul și controversatul interviu cu jurnalistul Martin Bashir de dragul fiilor săi, pentru că își dorea să-i învețe pe prinții Harry și William importanța comunicării sincere și profunde, potrivit unei scrisori care nu a mai fost făcută publică până acum.
În interviul difuzat de BBC în 1995, lady Di a vorbit deschis despre problemele din căsnicia cu pe atunci prințul Charles și despre relația acestuia cu Camilla Parker Bowles. Atunci a rostit și celebra frază care a rămas în istorie: „Eram trei în această căsnicie”.
Emisiunea a fost urmărită de aproximativ 23 de milioane de telespectatori și a stârnit reacții puternice în întreaga lume. Printre cei impresionați de mărturisirile prințesei s-a numărat și Michael Barratt, un telespectator care i-a trimis o scrisoare de susținere și compasiune.
Spre surprinderea sa, doar o săptămână mai târziu a primit un răspuns scris de mână chiar de Diana. În scrisoarea redactată pe hârtie oficială de la Palatul Kensington și datată 27 noiembrie 1995, prințesa îi mulțumea pentru mesaj și explica motivele care au determinat-o să participe la interviu.
Conform Daily Mail, aceasta îi mărturisea fanului respectiv că spera ca ediția emisiunii Panorama să fie de ajutor și altor femei care treceau prin experiențe similare. Totodată, ea dezvăluia că își dorea ca și fiii săi, prinții William și Harry, să învețe ceva important din acel dialog televizat, în special despre valoarea comunicării și a exprimării sincere a sentimentelor.
Scrisoarea se încheie cu semnătura: „Cu cele mai bune gânduri, cu sinceritate, Diana”.
Documentul s-a aflat în posesia lui Michael Barratt timp de aproape trei decenii și urmează să fie scos la licitație de casa de licitații Reeman Dansie din Colchester, Essex. Specialiștii estimează că acesta ar putea fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 3.000 și 4.000 de lire sterline.
James Grinter, reprezentant al casei de licitații, a explicat că Barratt a fost atât de impresionat de interviu încât a simțit nevoia să îi scrie prințesei.
„I-a spus că, deși este greu să mergi mai departe după astfel de experiențe, viața poate deveni mai bună în timp. Spre marea lui surpriză, o săptămână mai târziu a primit acest răspuns minunat. Are absolut tot ce și-ar putea dori un colecționar”, a declarat Grinter.
Un alt document rar va fi scos la licitație
De asemenea, în cadrul aceleiași licitații va fi vândut și un document rar provenit de la muzeul Madame Tussauds, datat 18 aprilie 1996. Acesta conține observațiile făcute de echipa muzeului în timpul evaluării prințesei Diana la Palatul Kensington, înainte de realizarea celebrei sale statui din ceară.
Conform sursei menționate anterior, documentul oferă detalii neobișnuite despre aspectul său fizic și rutina de frumusețe, printre care faptul că părul prințesei se afla într-o „stare foarte bună”. De asemenea, documentul dezvăluie produsele de machiaj pe care le folosea la acea vreme, inclusiv eyeliner negru de la Lancôme și ruj roz de la Estée Lauder.
Valoarea estimată a acestui document este cuprinsă între 500 și 1.000 de lire sterline.
Jurnalistul Andy Webb, ferm convins că viața prințesei Diana ar fi avut alt curs, dacă știa adevărul
În cartea jurnalistului de investigație Andy Webb, Dianarama: Deception, Entrapment, Cover-Up — The Betrayal of Princess Diana, povestea din culisele interviului a fost analizată în detaliu. Webb dezvăluie cum Martin Bashir, jurnalist BBC, a obținut întâlnirea cu Diana după ce l-a manipulat pe fratele ei, Charles Spencer, prezentându-i documente bancare falsificate care sugerau că personalul palatului o spiona, ba chiar i-a alimentat temeri nefondate, precum că prințul Charles ar dori să o ucidă.
De asemenea, în cartea respectivă Webb a subliniat că cei din conducerea BBC a aflat de tacticile lui Bashir la scurt timp, însă nu a avertizat-o pe Diana, tăcere pe care jurnalistul o consideră responsabilă pentru cursul ulterior al vieții prințesei.
„Viața ei ar fi urmat o altă traiectorie dacă ar fi fost avertizată”, susține Webb. „Ar fi putut, în mod plauzibil, să fie în viață astăzi, o bunică de 64 de ani, bucurându-se de cei cinci nepoți. Consecințele au fost letale”.
Jephson este convins că, dacă BBC i-ar fi dezvăluit Dianei adevărul, ea și-ar fi regăsit echilibrul: „I-ar fi redat încrederea în sine și un nou sens al valorii personale. Ar fi avut toți acei ani ca mamă de care să se bucure, iar fiii ei ar fi beneficiat enorm”.
El încheie cu un regret amar: „Diana era o prințesă extrem de muncitoare, devotată și foarte bună în ceea ce făcea. O reconciliere era improbabilă, dar nu imposibilă”.