kylee robbins
Actualitate

Kylee Robbins și transformarea ei / Foto: Instagram

Cum a reușit o tânără care mânca 5000 de calorii pe zi să slăbească 44 de kg. Care a fost momentul care a făcut-o să vrea să se schimbe

Kylee Robbins, o tânără de 28 de ani din Ohio, a povestit cum a reușit să dea jos aproape 50 de kilograme. În timpul pandemiei, când sălile de sport s-au închis, femeia și-a transformat garajul în sală. A început să studieze și să afle cum trebuie să mănânce și transformarea ei fizică a determinat-o să se facă antrenor personal.

Kylee a povestit că "aventura" ei a început într-un mod neașteptat: cu măturarea podelei. Blonda a spus că în copilărie a fost luată în râs, poreclită și etichetată drept "copilul gras". Se temea să meargă la orele de sport din școala generală, își ura corpul și mânca fast-food pe ascuns. Ani mai târziu, când simpla activitate de a mătura a făcut-o să obosească foarte tare și să o doară mușchii și încheieturile, a fost momentul în care Robbins a luat decizia să-și schimbe radical viața.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Monica Anghel se urcă zilnic pe cântar, după ce a slăbit zeci de kilograme. “Am program strict de exerciții, nu mă abat o secundă”

"Eram mofturoasă la mâncare și acum, uitându-mă înapoi, îmi dau seama că ajunsesem să consum multă mâncare nesănătoasă. Să fiu luată în râs pentru greutatea mea și să simt că îmi e foame erau două constante în viața mea". Purta haine XXL, ajunsese la 123 de kilograme și consuma alimente care însumau 5000 de calorii pe zi.

"Uram să mă uit în oglindă, dar nu asta a dus la dorința de a slăbi. Am atins un punct în care lucrurile simple precum măturatul, mersul până la mașină sau îmbrăcatul deveniseră dureroase. Știam că trebuie să slăbesc sau sănătatea mea avea să se deterioreze în continuare, dar nu știam de unde să încep", a povesti Kylee pentru Daily Mail.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A învățat despre sport și alimentație, s-a transformat pe sine și acum e antrenor personal

S-a gândit să meargă la sală, dar înainte să-și pună planul în aplicare, pandemia de Covid a închis toate sălile. Atunci a decis să-și facă propriul colț de sport în garaj. Și-a cumpărat gantere, coardă, benzi de rezistență și s-a apucat să lucreze de patru ori pe săptămână. A început să fie atentă și la alimentație și să-și controleze porțiile, dar și să învețe despre cele trei grupe esențiale de macronutrienți: carbohidrați, proteine și grăsimi. Astfel a început să-și personalizeze dieta. Încet, dar sigur a reușit să se transforme.

Citește și: Dieta cu ajutorul căreia Andreea Marin a slăbit 20 de kilograme. Ce nu mănâncă deloc: “Mă feresc de ele ca de ciumă”

Acum o încântă numărul de kilograme pe care-l vede pe cântar, dar, mai mult decât atât, se simte mai bine, nu îi mai este greu să facă activități ușoare și normale, să-și găsească haine când merge la cumpărături sau să se așeze confortabil într-un scaun de avion. Kylee a reușit să-și ia și licența de antrenor personal și a început să le ajute și pe alte femei, inclusiv prin canalele ei de sociale media. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: transformare , slabit

Intrebarea zilei

Până la ce vârstă vi se pare sănătos să dormiți în același pat cu copilul dvs?

Partenerii Nostri