Data publicării:
Meghan Markle și prințul Harry sunt din nou ținta speculațiilor, unele voci din jurul lor afirmând că cei doi ar trece printr-o criză de cuplu, iar un eventual divorț l-ar putea costa pe ducele de Sussex nu mai puțin de 60 de milioane de dolari.
Recent, Meghan ar fi avut o cădere emoțională în public, în California, alimentând speculațiile privind destrămarea mariajului. Martorii spun că ducesa a încercat cu greu să-și stăpânească lacrimile într-o librărie din apropiere de Montecito, părând complet copleșită.
„Este actriță și poate afișa o față curajoasă, dar masca începe să cadă”, a declarat o sursă pentru RadarOnline.
Potrivit sursei menționate anterior, neînțelegerile dintre cei doi ar fi pornit de la conflictul privind expunerea copiilor pe rețelele sociale. Luna trecută, ducesa de Sussex a postat câteva imagini cu Archie și Lilibet, fotografiindu-i din spate. Deși postarea a fost ștearsă rapid, imaginile au devenit virale, ceea ce l-ar fi enervat profund pe Harry.
Ducele a avertizat recent, în cadrul podcastului „Hasan Minhaj Doesn't Know”, asupra pericolului de a posta fotografii cu copiii online, mai ales în era AI-ului nereglementat.
„Ar trebui să fii extrem de precaut. Nu știi niciodată unde pot ajunge imaginile și cum vor fi folosite”, a spus el.
Ironia situației nu a trecut neobservată în cercurile regale, întrucât cuplul a părăsit Marea Britanie tocmai pentru a scăpa de paparazzi și a duce o viață privată.
„Este ipocrit să ceri intimitate și apoi să postezi imagini cu copiii”, a comentat o altă sursă. „Harry e furios. El știe mai bine decât oricine ce înseamnă să crești în lumina reflectoarelor”.
În paralel, Meghan pare să pregătească o revenire în actorie, fiind surprinsă recent pe platourile unei noi comedii. Tocmai din acest motiv unele voci susțin că acesta ar putea fi „planul ei de rezervă” în cazul în care mariajul se destramă.
„Actoria ar putea fi modul ei de a-și câștiga independența”, spune sursa. „E felul ei de a spune: «Trebuie să mă reîntorc la propriul meu drum»”.
În același timp, surse din Los Angeles avertizează că, în cazul unui divorț, Harry ar putea pierde o mare parte din avere, adică aproximativ 60 de milioane de dolari. Avocatul Louis J. Shapiro explică faptul că, în California, bunurile acumulate în timpul căsătoriei se împart 50/50, dacă nu există un contract prenupțial.
Meghan ar revendica probabil jumătate sau chiar mai mult. „Ar spune că tot ce au obținut după plecarea din familia regală i se datorează ei. Ea are contactele și conexiunile din Hollywood”, spune o sursă.
În ciuda tensiunilor, un prieten apropiat susține că relația încă rezistă, dar nu într-un mod sănătos: „Tensiunile dintre ei par nesfârșite, dar paradoxal tocmai haosul îi ține împreună. Drama constantă este ceea ce îi mai leagă în acest moment”.