Ducele de Sussex a stârnit noi tensiuni în sânul Casei Regale, după ce a făcut declarații neașteptate în cadrul unui interviu pe care l-a acordat jurnaliștilor de la BBC, chiar de la reședința sa din Montecito, California.
Surse apropiate Palatului spun că prințul William și regele Charles nu au „niciun motiv real” să relanseze un dialog cu Harry, mai ales în contextul unei „crize majore de încredere” care persistă.
„Orice încercare de reconciliere pare și mai îndepărtată acum”, a declarat un apropiat, potrivit Mirror.
„Când alegi să-ți expui familia public și să-ți spui povestea unilateral, devine imposibil ca ceilalți să mai aibă încredere că o discuție privată nu va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în presă”, a mai adăugat acesta.
Familia regală, spun sursele, este tot mai reticentă în a avea orice fel de contact cu Harry, considerând că acesta „nu oferă nicio garanție că discuțiile vor rămâne confidențiale” și că fiecare apariție publică a sa „nu face decât să adâncească prăpastia”.

Alte surse dezvăluie, de asemenea, că unii dintre membrii importanți ai familiei regale i-au cerut lui Harry, în perioada în care starea de sănătate a reginei Elisabeta era tot mai fragilă, să renunțe la atacurile publice la adresa familiei sale.
Chiar prințesa Anne ar fi intervenit, spunându-i lui Harry că aceste ieșiri trebuie să înceteze dacă își dorește vreodată să recâștige încrederea și relația cu regele și prințul de Wales.
„I s-a sugerat clar că ar trebui să ia în considerare un alt drum decât cel pe care a pornit, dacă vrea cu adevărat o reconciliere”, a mai dezvăluit o sursă apropiată familiei regale, care a explicat, de asemenea, că afirmația ui Harry potrivit căreia „unii membri ai familiei nu îl vor ierta niciodată” pentru cartea sa de memorii, Spare, nu ar fi neapărat adevărată.

Din contră, susțin apropiații, ducele „și-a anulat orice șansă” de împăcare prin faptul că a continuat să-și rănească tatăl și fratele.
„Regele este un om credincios și bun. Iertarea este esențială pentru el”, a mai spus sursa, continuând: „Dar cum ar putea cineva să uite evenimentele din ultimii cinci ani, când ele sunt reluate iar și iar? Întreaga poveste este la fel de obositoare pe cât este de tristă”.
Ce declarații a făcut Harry în interviul acordat celor de la BBC
Prințul Harry a declarat vineri că dorește să se 'împace' cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relații bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea.
„Unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o carte și nu mă vor ierta niciodată pentru multe alte lucruri, dar mi-ar plăcea să mă împac cu familia mea. Nu mai are rost să ne certăm, viața este prețioasă”, a mărturisit el, potrivit Agerpres.ro.
„Ar fi minunat să ajungem la o astfel de reconciliere. Dacă ei nu doresc acest lucru, este treaba lor”, a spus Harry.
Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a declarat că este în prezent înstrăinat de monarh, care suferă de un cancer de natură necunoscută. „Nu știu cât timp mai are de trăit tatăl meu. El nu vorbește cu mine din cauza problemelor de securitate”, a adăugat el.
Ducele de Sussex se referea la o acțiune în justiție împotriva Ministerului britanic de Interne cu privire la nivelul de securitate polițienească la care el și familia sa au dreptul atunci când vizitează țara, acțiune respinsă vineri de un judecător al Curții de Apel.
Prințul a dorit să anuleze modificările pe care comisia Ravec (Royalty and Public Figures Protection) le-a introdus în 2020, când a demisionat din funcțiile sale de membru al familiei regale și s-a mutat să locuiască în Statele Unite.
În timpul interviului cu BBC, realizat în California, el a fost întrebat dacă i-a cerut regelui Charles să intervină în disputa privind securitatea.
„Tatăl meu are mult control și putere concentrate în mâinile sale. La urma urmei, toată această problemă ar fi putut fi rezolvată cu ajutorul său, nu neapărat intervenind, ci dându-se la o parte și lăsând experții să-și facă treaba”, a răspuns el.
Ducele de Sussex s-a declarat 'dezamăgit' că a pierdut în instanță și a adăugat: „În acest moment nu-mi pot imagina o lume în care să-mi pot aduce soția și copiii înapoi în Regatul Unit”- o țară de care a spus că îi este dor.
În timpul procesului, Henry a susținut că a fost 'forțat' să se îndepărteze de monarhie deoarece se simțea neprotejat după ce a primit amenințări cu moartea din partea grupării teroriste al-Qaida.