Cooper Hefner și Scarlett Byrne vor avea gemeni. Profimedia
Actualitate

Cooper Hefner și Scarlett Byrne vor avea gemeni. Profimedia

Fiul cel mic al lui Hugh Hefner și actrița Scarlett Byrne vor avea gemeni. „Sunt foarte fericit”

Fiul cel mic al lui Hugh Hefner, Cooper Hefner, și soția sa,  Scarlett Byrne, vor avea gemeni. Actrița va naște în luna martie anul viitor.

Cooper Hefner, în vârstă de 30 de ani, a confirmat zvonurile apărute în presă legate de sarcina soției sale, actrița din Harry Potter, Scarlett Byrne. Acesta a dezvăluit că vor fi părinți și că așteaptă gemeni. Fiul regretatului Hugh Hefner a făcut anunțul pe contul său de Instagram, acolo unde a postat o fotografie de familie. 

Cooper Hefner și Scarlett Byrne s-au căsătorit în 2019 și au o fiică împreună de un an și trei luni. Fotografia de familie postată pe contul de Instagram îi înfățișează pe cei trei zâmbind la cameră, iar celebra actriță apare ținându-și mâna pe burtica proeminentă. 

Citește și: Văduva lui Hugh Hefner a rupt tăcerea despre fostele lui partenere care l-au criticat: ”N-ar fi ajuns unde sunt dacă n-ar fi fost el!”

„Scarlett și cu mine vom primi doi noi membri ai familiei în această primăvară. Nu am putea fi mai fericiți în timp ce așteptăm sosirea gemenilor noștri. O Ziua Recunoștinței foarte fericită tuturor!”, a scris Cooper la descrierea fotografiei. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cooper Hefner și Scarlett Byrne au devenit părinți pentru prima dată în 2020

Cooper Hefner și Scarlett Byrne au devenit părinți pentru prima dată pe 24 august 2020, atunci când a venit pe lume micuța lor Betsy Rose. Bebelușa în vârstă de un an si 3 luni s-a născut în Los Angeles, California. 

Aviatorul american și-a numit fetița după bunica din partea mamei lui, Betsy Aldridge-Conrad, care a murit în iulie 2020. „Bunica mea a însemnat toată lumea atât pentru Scarlett, cât și pentru mine”, a spus Cooper pentru presa, după ce a exprimat cât de „fericiți” au fost să devină părinți pentru prima dată.

Cooper este cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Hugh Hefner. Acesta are o relație foarte bună cu Christie, în vârstă de 69 de ani, David, 66 de ani, și Marston, 31 de ani. Fondatorul Playboy, care a murit la vârsta de 91 de ani în 2017, îi are pe Cooper și Marston împreună cu fosta soție Kimberley Conrad. Acesta s-a căsătorit cu modelul, acum în vârstă de 59 de ani, în 1989 și au divorțat în 2009.

Citește și: Crystal, văduva lui Hugh Hefner, dezvăluiri tulburătoare după ce s-a despărțit de iubit: ”Am fost diagnosticată cu o boală rară!”

În loc să se cufunde în imperiul Playboy, Cooper a lucrat ca rezervist al Forțelor Aeriene din martie 2019. Chiar luna trecută, tânărul de 30 de ani a finalizat o desfășurare „extraordinar de plină de satisfacții” în Statele Unite la baza comună McGuire-Dix-Lakehurst din New Jersey, unde a ajutat refugiații afgani să se reinstaleze după sosirea în Statele Unite.

„Desfășurarea pentru a sprijini familiile care încep un nou capitol de viață în Statele Unite a fost extraordinar de plină de satisfacții”, a scris Hefner, care a împărtășit imagini de la desfășurare cu urmăritorii sai de pe Instagram. „Urmează zile strălucitoare pentru prietenii noștri afgani”, potrivit Daily Mail.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Intrebarea zilei

Cum întâmpinați noul an școlar?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate