printul harry si meghan markle
Actualitate

Prințul Harry și Meghan Markle și-au pierdut popularitatea în rândul britanicilor. / Foto: Profimedia

În urmă cu patru ani, prințul Harry era cel mai popular membru al familiei regale. Acum, el și Meghan Markle sunt tot mai puțin iubiți

Popularitatea prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan Markle, a scăzut la un nivel record în rândul publicului din Marea Britanie, potrivit unui nou sondaj, relatează dpa și Agerpres.

Aproape două treimi dintre britanici (63%) au o părere negativă despre Harry şi Meghan, conform unui sondaj YouGov în legătură cu opinia britanicilor privind membrii familiei regale.

Sondajul a fost realizat cu câteva zile înainte ca Harry şi Meghan, care s-au retras din Casa Regală Britanică şi s-au mutat în Statele Unite, să revină în Marea Britanie săptămâna aceasta împreună cu cei doi copii ai lor pentru a sărbători Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a.

Scorul de favorabilitate al lui Harry a scăzut de la -25 în martie la -26 în mai, ceea ce înseamnă că 58% dintre cei chestionaţi îl văd într-o lumină negativă, comparativ cu 32% care îl percep într-o lumină pozitivă.

Citește și: Gestul impresionant pe care l-a făcut regina Elisabeta a II-a când Harry și Meghan Markle au ajuns în Marea Britanie. Ducii au fost impresionați

Potrivit sondajului, scorul de favorabilitate al lui Meghan a scăzut de la -39 la -42, însemnând că doar 23% dintre cei chestionaţi au o opinie pozitivă asupra ducesei de Sussex, în timp ce aproape două din trei persoane au o părere negativă faţă de soţia prinţului Harry.

Acum patru ani, prințul Harry era cel mai popular membru al Familiei Regale Britanice

printul harry
Prințul Harry trăiește în SUA alături de Meghan Markle și copiii lor. / Foto: Profimedia

Opinia faţă de Harry s-a schimbat dramatic din 2018, când acesta era considerat cel mai popular membru al familiei regale în rândul publicului britanic, 77% dintre cei chestionaţi având o părere pozitivă despre el la acea vreme.

Citește și: Meghan Markle și prințul Harry, gesturi drăgăstoase în văzul lumii. Ducesa a avut un look retro, inspirat chiar de la prințesa Diana

El rămâne mai popular în rândul tinerilor, cu 42% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani având o opinie pozitivă asupra sa, comparativ cu 33% care îl vad într-o lumină negativă. În această grupă de vârstă, 38% o văd în mod pozitiv pe Meghan, faţă de 36% care au o opinie negativă.

Sondajul, realizat în perioada 18-19 mai, dezvăluie că regina Elisabeta a II-a rămâne cel mai popular membru al Casei Regale britanice. Mai mult de opt din zece britanici au o părere pozitivă despre monarh, faţă de doar 12% care au o părere negativă.

Foto: Profimedia, Getty Images

Intrebarea zilei

Ce faceți de 1 Mai și de Paște?

Partenerii Nostri