Infanta Cristina a Spaniei și soțul ei, Inaki Urdangarin
Actualitate

Infanta Cristina a Spaniei și soțul ei, Inaki Urdangarin, în mai 2008 / Foto: Profimedia

Infanta Cristina, sora regelui Felipe, a divorțat după un mariaj de 26 de ani. Soțul a avut probleme cu legea și a și înșelat-o

Infanta Cristina a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, şi Inaki Urdangarin, un fost membru al echipei spaniole de handbal au divorţat în mod oficial în decembrie, la notar, dezvăluie revista spaniolă Hola.

Potrivit revistei, sora regelui Felipe al VI-lea şi fostul jucător de handbal au semnat documentele de divorţ în decembrie 2023, de comun acord, în faţa unui notar din Barcelona, unde s-au căsătorit la 4 octombrie 1997.

Cristina şi Inaki au încheiat un acord economic cu privire la cheltuielile copiilor lor.

El Pais scrie că ”legea jurisdicţiei voluntare, care a intrat în vigoare în iulie 2015, le permite celor care vor să-şi rupă căsătoria să o facă la un notar şi să plătească acest lucru. aşa cum au făcut cei doi. Nu se recurge la judecători atunci când divorţul are loc de comun acord, nu există copii în întreţinere şi persoane cu dizabilităţi în proces”.

Ziarul precizează că cei doi se înscriu în aceste prevederi, în contextul în care cea mai mică fiică a lor, Irene, este majoră din iunie 2023.

Citește și: Divorț în monarhia spaniolă! Infanta Cristina s-a despărțit de soțul ei, după ce acesta a fost prins de mână cu o altă femeie

Infanta Cristina și Inaki Urdangarin au patru copii împreună

infanta cristina si inaki Urdangarin
Infanta Cristina a Spaniei și Inaki Urdangarin s-au căsătorit în 1997 / Foto: Profimedia

Cristina şi Inaki, care nu va primi nici indemnizaţie şi nici pensie, au ajuns la un acord economic în vederea acoperirii cheltuielilor comune ale celor patru copii ai lor - Juan (24 de ani), Pablo (23 de ani), Miguel (21 de ani) şi Irene (18 ani).

Propritatea lor de vacanţă de la Bidart, în Franţa, va continua să aparţină Cristinei, unica proprietară. Însă copiii şi tatăl lor o pot folosi împreună.

Fostul soț al infantei Cristina, probleme cu legea și acuzații de infidelitate

O idilă a lui Inaki cu o colegă a fost dezvăluită în urmă cu doi ani. 

Fiica mai mică a fostului rege Juan Carlos şi a fostei regine Sofia anunţa împreună cu soţul ei, în urmă cu doi ani, la 24 ianuarie 2022, că se despart, într-un comunicat transmis agenţiei de presă EFE.

”De comun acord, am decis să ne întrerupem relaţia matrimonială. Angajamentul faţă de copiii noştri rămâne intact.Cum este vorba despre o decizie privată, cerem cel mai mare respect celor care ne înconjoară”, scriau ei într-o declarație comună.

Citește și: Divorțul secolului! Averea uriașă pe care prințesa Haya o va primi de la șeicul Dubaiului la partaj. Aceasta l-a înșelat cu bodyguardul

Ei făceau acest anunţ după dezvăluirea, cu cinci zile mai înainte, cu fotografii ca dovadă, a unei legături a lui Inaki Urdangarin cu o avocată care lucra cu el la Vitoria. Ginerele fostului rege Juan Carlos și o blondă de 43 de ani au fost fotografiați ținându-se de mână la o plimbare în sudul Franței.

Întrebat despre aventura sa, Urdangarin a spus reporterilor: „Aceste lucruri se întâmplă. Este o dificultate pe care o vom gestiona cu cea mai mare liniște și o vom face asta ca întotdeauna, împreună".

Inaki Urdangarin, găsit vinovat de fraudă, delapidare și trafic de influență

În 2018, după un proces îndelung mediatizat, Urdangarin, care este fost membru al echipei de handbal a Spaniei, a fost găsit vinovat de fraudă fiscală, delapidare și trafic de influență și condamnat de Curtea Supremă la șase ani și trei luni de închisoare.

Prințesa Cristina a fost, de asemenea, acuzată de fraudă fiscală în cadrul schemei de delapidare de 6 milioane de dolari care îi implică pe soțul ei și alți 16 inculpați, dar a fost achitată în acest caz. Regele Felipe i-a deposedat pe sora lui și pe soțul acesteia de titlurile de Duce și Ducesă de Palma de Mallorca, în 2015.

Din iunie 2021, Urdangarin a fost pe jumătate eliberat, grație unui program care i-a permis să părăsească închisoarea și să locuiască cu mama sa în orașul Vitoria. Tot atunci s-a și angajat drept consultant la o firmă de contabilitate.

Prințesa Cristina, care este cunoscută drept Infanta Cristina, rămâne a șasea în linie la tron. Aceasta trăiește și lucrează în prezent în Elveția.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?