mihai albu si iubita lui (4)
Actualitate

Mihai Albu și iubita lui, Elena, chirurg cardiac / Foto: Facebook

Mihai Albu, sprijinit de iubita medic în lupta cu cancerul. A aflat diagnosticul de la ea, chiar în ziua în care fratele lui a murit

În urmă cu o săptămână, Mihai Albu dezvăluia că a fost diagnosticat cu cancer la prostată și că a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală. Cea care îi este alături este iubita lui, Elena, de profesie chirurg cardiac.

Mihai Albu și Elena Nechifor au apărut pentru prima dată împreună la tv, la emisiunea lui Cătălin Măruță, și au vorbit despre boala cu care se confruntă creatorul de pantofi, despre care a aflat după ce și-a făcut analizele anuale. Acesta nu a avut niciun fel de simptome. Iubita lui a fost cea care l-a anunțat care este diagnosticul său, după toate investigațiile făcute. 

Citește și: Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer: „Este o luptă grea în care nu există învinși!”

mihai albu si iubita lui (2)
Mihai Albu și iubita lui, Elena, chirurg cardiac / Foto: Facebook

„A fost o perioadă de așteptare de două săptămâni, o perioadă grea de așteptare. Eu am citit prima rezultatul, iar el aștepta lângă mine să-i dau un răspuns. Am tăcut prefăcându-mă că mai am de citit, dar am văzut adenocarcinom. Știam că e vorba de cancer și că urmează o călătorie imprevizibilă, cu un deznodământ pe care nu poți să-l anticipezi. S-a oprit timpul, îți regândești viața. Am fost destul de transparentă, nu am vrut să-i ascund absolut nimic, nu am vrut să-i cosmetizez situația. Am fost permanent acolo. Deși înțelegea ceea ce i se întâmplă, întreba de mai multe ori aceeași întrebare, cu aceleași explicații, însă așa sunt pacienții, nu acceptă diagnosticul și nu vor să creadă că au cancer. Timpul în patologia asta nu este partener, noi suntem împotriva timpului, contra lui”, a povestit Elena.

Ca o coincidență fatidică, Albu a aflat că suferă de cancer chiar în ziua în care fratele lui a murit. Și acesta suferea de cancer, dar nu această boală l-a ucis. ”Primul lucru e genetic, fratele meu a avut cancer. Exact când am aflat eu vestea, fratele meu a decedat. La sfârșitul lui ianuarie s-a suprapus diagnosticul meu cu ziua în care fratele meu a murit, iar cu 5 luni în urmă, mama. Fratele meu era sub tratament în Canada. Știam că el se tratează, că făcea radioterapie, dar nu acesta a fost motivul pentru care a murit. A făcut infarct”, a declarat Mihai.

Citește și: Fata Iuliei Albu se simte din ce în ce mai bine în fața camerei. Mikaela e superbă la 14 ani: “În niciun caz mamă-fiică, ci 2 surori”

Mihai Albu a fost operat de cancer

 În 17 aprilie, Mihai Albu a fost operat și a stat cinci zile internat.

„Împărtășesc cu voi experiența prin care am trecut de curând, o călătorie pe care am inceput-o cu multă speranță. În urma unui control de rutină cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom- formă malignă) de prostată. A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali”, a dezvăluit el, acum o săptămână, pe Facebook.

Mihai a precizat, de asemenea, că nu-și pierde speranța: „Încă mă aflu in perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală, iar progresele se văd de la o zi la alta. Este extrem de important sa nu ignorați evaluările medicale periodice pentru că vă pot salva viata. Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile, chiar mă așteaptă multe creații spectaculoase”.

Citește și: Mihai Albu regretă că i-a permis Iuliei să-i poarte numele după divorț: “Nu se mai poate face nimic. Înțelegerea e bătută în cuie”

Intrebarea zilei

Cum vi se par prețurile de pe litoral din acest sezon?

Partenerii Nostri