The Windsor Horse Show Endurance supported by The King Of Bahrain, Windsor, UK - 03 May 2024
Actualitate

Regele Charles primește o îmbrățișare de la nepoata sa, Zara Tindall, la Royal Windsor Horse Show. Profimedia

O îmbrățișare caldă din partea nepoatei. Regele Charles și Zara Tindall, gesturi rare de afecțiune în public, la un spectacol ecvestru

Regele Charles al III-lea a asistat la un spectacol ecvestru celebru, Royal Windsor Horse Show, unde a fost îmbrăţişat de una dintre nepoatele sale preferate, Zara Tindall.

Suvernul britanic a marcat vineri cea de-a treia apariţie publică a sa din această săptămână atunci când a asistat la popularul spectacol ecvestru, care era foarte apreciat şi de mama lui, regretata regină Elisabeta a II-a, informează DPA, citată de Agerpres.

Fosta regină era o mare admiratoare a acestui eveniment organizat la mică distanţă de Castelul Windsor şi era adeseori văzută plimbându-se printre boxele cailor, îmbrăcată informal şi purtând pe cap un batic.

Regele Charles şi nepoata sa Zara Tindall s-au îmbrăţişat şi au schimbat câteva cuvinte atunci când s-au întâlnit vineri la faţa locului, într-o zi ploioasă. 

Citește și: Dezvăluiri despre Kate Middleton și prințul William, după ce prințesa de Wales a mărturisit că suferă de cancer: „Cred că trec prin iad”

Monarhul s-a întâlnit cu nepoata sa în tribunele amenajate pentru cursa regală de anduranţă, organizată în Great Park de pe domeniul regal Windsor şi în timpul căreia călăreţii trec pe lângă obiective celebre, cum ar fi faimoasa promenadă Long Walk.

Printre persoanele care îl însoţeau pe regele britanic s-au numărat lordul Soames, un prieten de lungă durată al suveranului, care i-a fost paj pe vremea când Charles era prinţ de Wales, actorul de comedie Rory Bremner, fostul pilot de curse Jackie Stewart şi fostul secretar de stat pentru apărare Ben Wallace.

Regele Charles a fost fotografiat, de asemenea, în timp ce discuta cu Simon Brooks-Ward, directorul Royal Windsor Horse Show, care o cunoştea bine pe regretata regină Elisabeta a II-a.

Charles al III-lea a participat o serie de evenimente de când Palatul Buckingham a anunţat vinerea trecută că suveranul îşi va relua angajamentele publice, indicând efectul pozitiv al tratamentului urmat împotriva cancerului. Primul a fost o vizită la o unitate de tratare a cancerului din Londra, marţi, unde s-a întâlnit cu alţi pacienţi şi a vorbit despre "şocul" pe care l-a avut la primirea diagnosticului. Regele britanic le-a spus celor care l-au întrebat că se simte "bine".

Palatul Buckingham a găzduit miercuri prezentarea expoziţiei "Rolul Încoronării Regelui şi a Reginei", care include documente în care sunt consemnate toate evenimentele cheie de la încoronarea de anul trecut a cuplului regal.

Zara Tindall, foarte atașată de unchiul ei, regele Charles

Zara Tindall, în vârstă de 42 de ani, este cel de-al doilea copil al prinţesei Anne - fiica reginei Elisabeta a II-a - şi a primului soţ al acesteia, Mark Phillips. Pasionată de sporturi ecvestre, ea a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 alături de echipa de călărie a Marii Britanii.

Zara Phillips s-a căsătorit cu Mike Tindall, fost jucător de rugby, în 2011. Cei doi au împreună trei copii.

Zara este foarte apropiată de regele Charles.

Experta în limbaj corporal Judi James a descris anteriror legătura duoului unchi-nepoată drept „una dintre cele mai dulci și mai simple din 'Firmă'”, potrivit Daily Express.

Ea a spus: „Spre deosebire de mulți dintre oamenii din viața regelui, Zara pare să-și trateze unchiul cu o afecțiune nefiltrată, iar el pare să-i răspundă la fel. Manifestările lor publice de afecțiune sunt legendare, iar semnalele limbajului corpului sugerează că Zara, care pare să nu fie deranjată de protocol ori statut, este pur și simplu dornică să arate tuturor cât de hotărâtă este să-i ofere o îmbrățișare caldă unchiului ei, uneori un om solitar și reflexiv.”

Intrebarea zilei

Sunteți impulsivi când vine vorba de cumpărături sau luați doar strictul necesar?

Partenerii Nostri