Meghan Markle și prințul Harry/ Profimedia
Actualitate

Meghan Markle și prințul Harry/ Profimedia

Prințul Harry ar urma să vină în Anglia, dar fără Meghan Markle. O sursă apropiată a rupt tăcerea: „Ea se teme că va fi criticată!”

Șansele ca Meghan Markle să-l însoțească pe prințul Harry în călătoria în Anglia, în încercarea de a face pace cu familia sa, sunt extrem de mici, dezvăluie o sursă apropiată acestora, potrivit Daily Mail.

Prințul Harry, în vârstă de 39 de ani, ar urma să călătorească din nou în vara acestui an, pentru o perioadă mai mare, întrucât își dorește să „pună pe primul plan relația deteriorată cu familia sa”.

Potrivit unor surse, prințul Harry ar fi fost impresionat de lupta cu cancerul pe care o duc tatăl lui, regele Charles și cumnata sa, prințesa Catherine, fapt pentru care acum își dorește să reia legăturile cu aceștia.

Citește și: Regele Charles ar fi în discuții pentru a-l vizita pe Harry în SUA. De ce se împotrivesc prințul William și regina Camilla

În ciuda faptului că Harry își dorește să călătorească în Europa, soția sa, Meghan Markle, nu ar urma să-l însoțească, pentru că „are multe pe cap” în această perioadă, când se pregătește de lansarea brandului American Riviera Orchard.

O sursă apropiată celor doi a dezvăluit că ducesa de Sussex este preocupată de afacerile ei și se teme că va fi pusă la zid din nou, așa cum s-a întâmplat în 2022, când ea și soțul ei au participat la Jubileul de Platină al reginei Elisabeta.

În cazul în care aceste informații sunt reale, Meghan Markle și Harry ar urma să petreacă mai mult timp la distanță, întrucât Harry își dorește să-și repare relația cu familia sa. În plus, ducele de Sussex ar fi convins că timpul petrecut împreună cu cei doi vor contribui la îmbunătățirea relației. 

Citește și: Imagini adorabile cu prințesa Kate și copiii ei. Prima apariție în public a soției prințului William, după diagnosticul de cancer

„Harry este nerăbdător să meargă acasă, să-l vadă pe tatăl lui, să iasă cu prietenii de ziua lui, care va fi în septembrie, dar situația nu s-a schimbat pentru Meghan”, a dezvăluit o sursă pentru Closer, adăugând: „Ea îi respectă decizia, acceptă că el trebuie să meargă acasă, dar asta nu înseamnă că se va duce cu el”.

Regele Charles ar fi în discuții pentru a-l vizita pe Harry în SUA

În urmă cu câteva săptămâni,  Tom Quinn, biograf regal, dezvăluia că Charles își dorește cu ardoare să fie un bunic simpatic, fapt pentru care ar fi dispus să călătorească în Montecito, California, pentru a-l vizita pe Harry și pentru a-și vedea nepoții, pe prințul Archie și pe prințesa Lilibet.

Prințul Harry/ Profimedia
Prințul Harry/ Profimedia

Conform unor surse citate de New Idea, în programul regelui Charles există o „fereastră” luna viitoare, fapt pentru care acesta ar putea călători atunci. Totuși, jurnalistul precizează că prințul William și regina Camilla nu sunt de acord cu această decizie.

Citește și: Imagini adorabile cu prințesa Kate și copiii ei. Prima apariție în public a soției prințului William, după diagnosticul de cancer

Publicația respectivă a subliniat, de asemenea, că prințul Harry nu vrea să-și aducă cei doi copii în Regatul Unit, mai ales că Meghan Markle nu este deloc dornică să călătorească în Europa.

Totuși, la momentul actual ar exista discuții pentru ca regele Charles să efectueze o vizită privată în SUA.

„Este disperat să-și vadă nepoții și detestă ideea că Archie și Lilibet nu-și vor aminti de el ca fiind un bunic prietenos, afectuos”, a precizat Quinn, potrivit Mirror.

De asemenea, o sursă citată de New Idea precizează că regele Charles se simte bine după ce a început tratamentul împotriva cancerului cu care a fost diagnosticat la începutul anului.

Publicația spune că Harry ar fi „deschis” să-l primească pe tatăl său în Montecito. Cu toate acestea, regina Camilla și William sunt mai reticenți în privința vizitei.

King Charles III Visits Cancer Centre as He Returns to Public Duties
Regele Charles al III-lea și regina Camilla, în vizită la UCH Macmillan Cancer Centre. Profimedia

Citește și: Cu ce efect secundar s-a ales regele Charles după tratamentul contra cancerului. Tocmai i-a oferit prințului William un rol important

William „nu poate înțelege” dorința tatălui său de a-l vedea pe Harry. Sursa citate de jurnaliștii de la New Idea a adăugat: „William nu poate înțelege de ce Charles ar face un asemenea efort. Camilla este împotriva călătoriei din motive de sănătate, mai ales că acesta urmează să călătorească în Australia în toamnă, ceea ce ar fi prea mult pentru un bărbat de vârsta lui, care este și diagnosticat cu cancer!”.

Etichete: meghan markle , familie , harry , vizita

Intrebarea zilei

Când împodobiți bradul de Crăciun?

Partenerii Nostri