The Prince And Princess Of Wales Attend The Royal Variety Performance 2023
Actualitate

Prințul William și Catherin, prințesa de Wales (Kate Middleton). Getty Images

Prințul William se bazează pe un cerc restrâns de apropiați în acest dramatic capitol al vieții sale: „Își adună toate puterile”

După moartea mamei sale, prințesa Diana, prințul William traversează probabil cel mai tulburător și dramatic capitol din viața sa. Rezistența moștenitorului tronului britanic a fost testată în această perioadă pe fondul situației deosebite din familia sa, în timp ce își asumă și numeroasele responsabilități regale.

William menține un cerc restrâns de apropiați, în timp ce parcurge aceste momente dureroase. Un prieten de familie a declarat pentru revista People că prințul de Wales, în vârstă de 41 de ani, „nu se bazează pe foarte multe persoane” pe fondul diagnosticului de cancer al soției lui, Kate Middleton, și al tatălui său, regele Charles.

El încercă să găsească echilibrul pentru a fi un sprijin emoțional pentru Kate și copiii lor, pe fondul tratamentului pentru cancer al soției sale, în timp ce a preluat și mai multe angajamente publice regale, în contextul diagnosticului de cancer al lui Charles.

O îmbrățișare caldă din partea nepoatei. Regele Charles și Zara Tindall, gesturi rare de afecțiune în public, la un spectacol ecvestru

 

„Fie că ești prinț sau om sărac, în niciuna dintre situații nu te-ai aștepta la așa ceva”

„Fie că ești prinț sau om sărac, în niciuna dintre situații nu te-ai aștepta la așa ceva, ca tatăl și soția să fie tratați pentru cancer în același timp”, a declarat o persoană din interiorul palatului. „William își adună toate puterile.”

O  altă sursă a povestit că fiul cel mare al regelui Charles se bazează foarte mult pe „unitatea familiei” imediate de doar câteva persoane și pe sprijinul celei a lui Kate, mai exact pe părinții ei, Carole și Michael Middleton, și pe frații acesteia, Pippa și James.

Surse din interior au mai remarcat că William a dezvoltat o legătură mult mai strânsă cu tatăl său, Charles. În ceea ce o privește pe prințesa Kate, aceasta „poate lăsa garda jos când este mama alături de ea”.

William, la rândul său, se înțelege foarte bine cu soacra sa. „Îmi imaginez că se sprijină foarte mult pe ajutorul lor”, a mai spus sursa citată de People.

În timp ce prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a anunțat public diagnosticul de cancer pe 22 martie, despre care a spus că a fost detectat în urma unei intervenții chirurgicale abdominale la începutul anului, o altă sursă a declarat că există un sentiment palpabil de „energie pozitivă” și o „dispoziție optimistă” care o înconjoară. Principalul obiectiv al lui William este să-și susțină cu fermitate soția.

„Pentru William, tot ce contează este să-i fie bine lui Kate”, a afirmat biograful regal Ingrid Seward, autoarea cărții My Mother and I.

Intrebarea zilei

Până la ce vârstă vi se pare sănătos să dormiți în același pat cu copilul dvs?

Partenerii Nostri