Royal Visit to Jordan
Actualitate

Regina Rania și ducesa Camilla au mers împreună la evenimentele d epeste zi / Foto: Profimedia

Regina Rania a Iordaniei, impecabilă la întâlnirea cu prințul Charles și Camilla, într-o ținută de culoarea untului

Regina Rania a Iordaniei i-a întâmpinat pe prințul Charles și pe ducesa Camilla la Palatul Al Husseiniya din Amman. Pe lângă apariția impecabilă, soția regelui Abdullah II a transmis și un mesaj de solidaritate cu regina Elisabeta a II-a, după recentele probleme de sănătate ale suveranei britanice.

Citește și: Rania a Iordaniei, o mamă mândră! Imagini rare din familia frumoasei regine, alături de fiicele ei, prințesele Iman și Salma

Royal Visit to Jordan

"Este o persoană pe care o respectăm foarte tare, pe care eu, personal, o admir și pe care toată lumea o vede ca pe un simbol a ceea ce înseamnă o figură emblematică și o femeie de stat. Oferă inspirație întregii lumi prin disciplina ei, munca depusă și felul în care abordează lucrurile. Suntem îngrijorați pentru sănătatea ei, dar este o femeie puternică și chiar și la această vârstă este foarte activă. Putem doar să sperăm că vom fi la fel la vârsta ei. Gândurile noastre cele bune sunt mereu la ea și sperăm că mai are mulți ani înainte", a transmis regina Rania.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a, internată în spital după ce și-a anulat vizita în Irlanda de Nord. Ce spun reprezentanții Palatului Buckingham

Rania a însoțit-o pe ducesa Camilla la activitățile de peste zi, dar și la cina pe care au luat-o cu soții lor. În timpul zilei, soția prințului Charles a ales o rochie albastră, în timp ce regina Iordaniei a ales o rochie-palton de culoarea untului, pe care a accesorizat-o cu o curea subțire, aurie.

Regina Rania și originile ei

Regina Rania a Iordaniei s-a născut din părinți palestinieni în 1970. Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Kuwait, iar de acolo a plecat să-și ia diploma în administrarea afacerilor la Universitatea Americană din Cairo.

Când a izbucnit primul război din Golf, în 1991, anul absolvirii ei, familia Raniei a fost obligată să se refugieze în Iordania. În această țară căreia soarta îi rezervase misiunea de a o conduce, Rania și-a început cariera în domeniul business și tehnologiei, mai întâi ca marketer pentru City Bank, iar mai apoi pentru compania Apple.

L-a întâlnit pe cel ce urma să-i devină soț, viitorul rege Abdullah II bin al-Hussein al Iordaniei, la o petrecere.

Rania și Prințul Abdullah s-au logodit două luni mai târziu după prima lor întâlnire. Apoi, în iunie 1993, la mai puțin de șase luni de când s-au cunoscut, s-au căsătorit, potrivit Life.

La moartea regelui, în 1999, Abdullah și Rania și-au pus mantia de rege și regină ai Iordaniei. Ea avea 28 de ani la vremea respectivă și a devenit astfel una dintre cele mai tinere regine ale lumii.

Foto: Profimedia

 

Intrebarea zilei

Cum întâmpinați noul an școlar?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate