Câți bani s-au cheltuit pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Suma fabuloasă, aflată abia acum, la opt luni de la eveniment

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, din septembrie 2022, i-au costat pe britanici 161,7 milioane de lire sterline (186 de milioane de euro), potrivit cifrelor Trezoreriei, publicate abia acum, la opt luni de la moartea ei.

După ce suverana a murit la vârsta de 96 de ani, la castelul ei scoţian din Balmoral, pe 8 septembrie, sicriul a fost transportat la Edinburgh, înainte de a fi expus public în Westminster Hall, cea mai veche cameră din Parlamentul britanic, timp de cinci zile. Sute de mii de oameni i-au adus omagiu.

Funeraliile de stat au avut loc apoi pe 19 septembrie la Westminster Abbey din Londra, în faţa a 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari şi lideri străini, apoi la Windsor, unde regina se odihneşte pe veci alături de soţul ei, prinţul Philip.

Citește și: Regele Charles, vizibil emoționat la funeraliile mamei sale. Ce scrie pe biletul așezat pe coroana funerară de pe sicriu

Potrivit unei declaraţii adresate Parlamentului de către secretarul şef al Trezoreriei, John Glen, costul total este estimat la 161,743 milioane de lire sterline, notează news.ro.

„Prioritatea guvernului a fost ca aceste evenimente să se desfăşoare fără probleme, asigurând în acelaşi timp siguranţa publicului”, a subliniat el.

Cum s-au cheltuit cele 162 de milioane de lire sterline pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Citește și: Kate Middleton, dezvăluire neașteptată după înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Ce au observat copiii ei în timpul funeraliilor

Cea mai importantă factură merge către Ministerul de Interne, cu 73,68 milioane de lire sterline (aproape 85 de milioane de euro). Mii de poliţişti au fost desfăşuraţi în Marea Britanie în cele 10 zile de doliu naţional.

Urmează Ministerul Culturii, cu 57,42 milioane de lire sterline (66,2 milioane de euro), înaintea guvernului scoţian (18,75 milioane de lire sterline, adică 21,6 milioane de euro).

Nu au fost oferite date oficiale pentru încoronarea regelui Charles IIl, care a avut loc pe 6 mai 2023, dar grupul anti-monarhie Republic a estimat că a costat cel puţin 100 de milioane de lire sterline (115 de milioane de euro), finanţare susţinută în cea mai mare parte de contribuabilii britanici, în timp ce inflaţia depăşeşte 10%.

Citește și: Meghan Markle, cu lacrimi pe obraz la înmormântarea reginei. Mișcarea „foarte curajoasă” pe care a făcut-o vizavi de regele Charles

Partenerii Nostri

FilmNow

A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din...

DigiSport

ADIO! La 31 de ani, s-a retras din națională, enervat de decizia selecționerului: ”Șoc”

A debutat în 2013 și a adunat 44 de selecții!

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Digi FM

"Regina Halloween-ului" lovește din nou. Nimeni n-a ghicit costumul uluitor al lui Heidi Klum de anul acesta

"Regina Halloween-ului" lovește din nou. Nimeni n-a ghicit costumul uluitor al lui Heidi Klum de anul acesta

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.