Luana, o tânără de 29 de ani, și-a pierdut viața în urma unei intervenții chirurgicale banale. Neymar: „Am pierdut o prietenă!”

Luana Andrade, o tânără de 29 de ani, de profesie model și influencer, și-a pierdut viața la o zi după ce a fost supusă unei liposucții la genunchi.

Potrivit Daily Mail, tânăra de 29 de ani a fost operată la un spital privat din sud-estul orașului Sao Paulo, Brazilia, la intervenție participând un doctor și un anestezist ce fuseseră angajați de familie.

Citește și: Soțiile oligarhilor ruși spun că ar fi sinucidere curată să se întoarcă acasă: “Putin ar fi vrut să fie oligarh în loc de președinte”

La aproape două ore și jumătate de la intervenția care părea banală, tânăra a intrat în stop cardiac, iar starea ei de sănătate s-a degradat rapid.

„Intervenția chirurgicală a fost întreruptă, iar pacienta a fost supusă unor teste care au evidențiat tromboză masivă”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanții unității medicale, adăugând: „A fost transferată pe secția de terapie intensivă, unde a urmat un tratament hemodinamic și i-au fost administrate și alte medicamente”.

Marți, la ora 5.30 dimineața, tânăra a fost declarată decedată, iar cauza morții a fost embolism pulmonar.

Citește și: A mințit că are cancer și a strâns 52.000 de euro de la oamenii cu suflet. Ce a făcut de fapt cu banii și ce au decis autoritățile

„Sunt devastat de durere și trăiesc cel mai mare coșmar. O parte din mine a plecat”, a scris pe rețelele sociale iubitul fetei, Joao Hadad, care îi fusese alături în ultimii doi ani.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Luana Andrade (@luandradel)

„Am construit o poveste frumoasă și ne-am trăit visele intens”, a mai scris tânărul, adăugând: „Pe lângă faptul că mi-ai fost iubită, noi vom rămâne mereu parteneri mai presus de viață, dragostea mea. Ești lumina mea, prințesă. Sper să mă veghezi de acolo de sus. Te voi iubi mereu”, a mai scris el.

De asemenea, despre moartea tinerei a scris și Neymar, celebrul fotbalist, care trecuse și prin momente dificile, locuința iubitei lui fiind spartă de niște hoți, iar părinții acesteia ținuți ostatici.

„O zi tristă cu două vești proaste. Prima a fost atacul de la casa iubitei mele, Bruna Bincardi. A doua, moartea unei prietene. Condoleanțele mele se îndreaptă spre familie, fie ca Dumnezeu să o primească pe Luana cu brațele deschise”, a scris fotbalistul pe rețelele sociale. 

Citește și: Alexia Eram, fiica Andreei Esca, și-a luat bolid de lux: "În pofida a ceea ce ar crede unii, nu mai iau bani de la părinți"

Andrade, în vârstă de 29 de ani, a fost născută și crescută în Sao Paulo, iar în urmă cu patru luni s-a mutat în Espirito Santo, unde trăia alături de iubitul ei. Ea a lucrat ca asistentă de scenă la Domingo Legal, o emisiune difuzată de postul TV SBT.

De asemenea, era cunoscută pentru apariția în reality show-ul matrimonial - Power Couple Brasil, care a fost difuzat anul trecut. În plus, deținea un brand de haine, Lukand.

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.