Pete Davidson va deveni tată! Cine este și cu ce se ocupă femeia care îi va dărui comediantului primul copil

Pete Davidson se pregătește pentru cel mai important rol din viața sa, acela de tată! Comediantul în vârstă de 31 de ani așteaptă primul său copil împreună cu iubita sa, modelul și actrița Elsie Hewitt, în vârstă de 29 de ani. Vestea a fost confirmată de o sursă apropiată cuplului pentru publicația People și vine la doar câteva luni după ce cei doi și-au făcut debutul pe covorul roșu în mai 2025.

Cuplul a fost văzut pentru prima oară împreună în martie, în timpul unei escapade romantice în Palm Beach, Florida. De atunci, relația lor a evoluat rapid, mutându-se împreună într-o casă din Brooklyn și petrecând timp și la reședința lui Davidson din nordul statului New York.

Citește și: Kim Kardashian a rupt tăcerea despre relația pe care a avut-o cu Pete Davidson: „M-a ajutat să-mi țin mintea ocupată”

„Sunt foarte fericiți împreună și le merge de minune”, a declarat o sursă pentru People. În urmă cu doar câteva zile, Elsie a anunțat sarcina pe Instagram, alături de imagini cu ecografia și o fotografie amuzantă cu Davidson ținându-i burtica, cu mesajul: „Ei bine, acum toată lumea știe că am făcut sex.”

Pete Davidson și Elsie Hewitt/ Foto: Instagram

Pete Davidson a vorbit încă din 2022 despre dorința sa de a avea un copil. Într-un interviu acordat lui Kevin Hart, spunea că a fi tată este „visul” său. „E super siropos, dar ar fi atât de distractiv să îmbrac un tip mic”, spunea el atunci. „Pentru asta mă pregătesc acum – vreau să fiu un om mai bun.”

Cine este și cu ce se ocupă Elsie Hewitt?

Elsie Hewitt este o tânără britanică născută la Londra, pe 5 martie 1996. La vârsta de 10 ani, s-a mutat împreună cu familia în Los Angeles, unde și-a construit o carieră în modelling și actorie. A apărut în producții precum Industry, Teenage Badass și Dave, dar este cunoscută în special pentru prezența sa pe rețelele de socializare, unde are peste un milion de urmăritori.

Citește și: Imagini cu Pete Davidson imediat după accident. Cum arată mașina comediantului la câteva minute după impact

Pe lângă activitatea de model, Elsie este o gurmandă declarată. Deține un cont separat, @elsieeats, unde își împărtășește aventurile culinare, de la pizza și sushi, la deserturi artizanale. Are și un canal de YouTube dedicat rețetelor și recenziilor gastronomice.

În trecut, Hewitt a fost implicată în relații cu nume sonore de la Hollywood, printre care Benny Blanco, Jason Sudeikis și Ryan Phillippe. Relația cu Phillippe a fost una controversată. În 2017, ea l-a dat în judecată pentru agresiune, susținând că a fost lovită și aruncată pe scări. Procesul s-a încheiat cu o înțelegere în 2019.

Partenerii Nostri

FilmNow

Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”

DigiSport

630.000.000 de euro! Reacția englezilor, după lovitura de proporții primită de CFR Cluj

Diferență de peste jumătate de miliard.

ProFM

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care...

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care niciun magazin nu o poate oferi"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.