"Am vrut să fiu călugăriță". Pamela Anderson, despre visul ei din copilărie: "Am luat-o pe un drum diferit"

Pamela Anderson este una dintre cele mai cunoscute nume și figuri din toată lumea, celebră și pentru că este foarte dezinhibată. În copilărie, însă, era o timidă, iar visul ei cel mare era să fie călugăriță.

Într-un interviu acordat lui Drew Barrymore, vedeta de 55 de ani a declarat: "Am vrut să fiu măicuță sau bibliotecară. Și am cam luat-o pe un drum diferit. Nici nu știu ce s-a întâmplat".

Citește și: Singurul bărbat de care Pamela Anderson a fost cu adevărat îndrăgostită: „Am vrut să avem copii și să fim împreună pentru totdeauna”

"Mergeam în fiecare zi la bibliotecă și m-am gândit că vreau să mă fac bibliotecară, apoi am spus: 'Nu, vreau să fiu călugăriță'", a completat Pam.

Într-un interviu anterior, actrița din "Baywatch" a recunoscut că era foarte rușinoasă în copilărie și adolescenșă, dar totul s-a schimbat după apariția în Playboy: "Eram dureros de timidă și am urât acel sentiment. De asta am plecat de acasă la vila Playboy. Am vrut să nu mai simt acel sentiment. Primul pictorial pe care l-am făcut mi-a oferit un fel de portal pentru a vedea cum se simte o femeie senzuală. Sexualitatea era a mea. Îmi luasem puterea înapoi".

În emisiunea lui Drew, blonda a povestit și cum arată o zi normală din viața ei: "Îmi fac rugăciunile de dimineață. Mă trezesc în fiecare zi la patru sau cinci. Îmi place să-i ascult pe Tom Waits și Nina Simone. În ultimul timp am început să coc multă pâine, fac murături, muștar și gemuri. Îmi place să fac totul de la un cap la altul. Cea mai bună greșeală pe care am făcut-o a fost să mă mărit cu Tommy (Tommy Lee, tatăl celor doi fii ai ei -n.r.).

Citește și: Pamela Anderson a apărut fără machiaj pe coperta unei reviste, la 55 de ani: “Vreau să văd ce se întâmplă odată cu trecerea timpului”

Etichete: pamela anderson

Partenerii Nostri

FilmNow

Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă...

DigiSport

E oficial! Răsturnare de situație la Portugalia, după retragerea lui Cristiano Ronaldo

După ce Cristiano Ronaldo (41 de ani) s-a retras de la echipa națională, Portugalia a trebuit să își aleagă noul căpitan.

ProFM

Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem...

Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”

Digi World

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii

Digi Animal World

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Kfetele

Horoscop 6 noiembrie 2026: O zodie este înconjurată de persoane agitate

Consultă horoscopul zilei de 6 noiembrie 2026. Nu te lăsa copleșită de probleme!

Digi FM

Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un...

Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un posibil candidat la Casa Albă

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.