Catherine Zeta-Jones, impresionată de talentul fiicei ei la cântat, după ce tânăra a urcat pe scenă: "Carys, incredibil!"

Carys, fiica de 20 de ani a lui Catherine Zeta-Jones și a lui Michael Douglas, i-a impresionat nu numai pe internauți, ci și pe celebra ei mamă, cu talentul ei la cântat.

Carys pare că vrea să meargă pe urmele părinților și să-și creeze o carieră în showbiz. Nu neapărat în actorie, căci tânăra pare mai apropiată de muzică. Îi place să cânte la pian, la chitară dar și cu vocea, iar clipurile pe care le-a postat recent pe Instagram o arată în timp ce cântă cu suflet.

Citește și: Catherine Zeta-Jones, imagini inedite cu fiica ei, din arhiva familiei. Tânăra a împlinit 20 de ani: "La mulți ani, domnișoară frumoasă"

Cel mai recent filmuleț publicat de Carys o arată pe scena unui bar din Islanda, cântând alături de o trupă locală. Piesa aleasă de ea a fost "Shallow", din "A Star is Born". Din momentul în care începe, publicul aplaudă cu entuziasm, iar la final, unul dintre membrii trupei care a acompaniat-o s-a pus în genunchi, într-un gest de apreciere față de tânăra vedetă în devenire.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by CZD (@carys.douglas)

Nici Catherine Zeta-Jones nu a rămas fără reacție, chiar dacă nu a fost în pubul cu pricina la momentul artistic al fiicei sale. "Carys!!! Incredibil! Îmi doresc să fi fost acolo. Te iubesc. Distrează-te, iubito", a scris actrița. La comentariul starului a lăsat un mesaj chiar unul dintre membrii trupei cu care Carys a cântat: "Fiica ta e minunată. Sunt Sibbi, vocalistul grupului, și cântăm 'Shallow' în fiecare seară cu diverși invitați. Carys a fost una dintre cele mai bune pe care le-am avut aici. M-am pus în genunchi și am rugat-o să revină seara următoare".

Atât fiica lui Catherine, cât și fiul ei și al lui Michael Douglas, Dylan, sunt apropiați de lumea artistică, așa că nu ar fi de mirare ca în curând să-i vedem la Hollywood.

Citește și: Catherine Zeta-Jones, într-o rochie decoltată până la abdomen. Elegantă și stilată, a apărut pe covorul roșu la brațul fiului ei

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.